Restaurantele, fast-food-urile şi alte unităţi de alimentaţie, obligate să afişeze cantităţile ingredientelor
0Controalele efectuate în restaurante, fast-food-uri şi alte unităţi care comercializă mâncăruri finite au scos la iveală în numeroase rânduri faptul că nu există o informare corectă a consumatorilor cu privire la cantităţile ingredientelor.
Astfel, preşedintele ANPC a emis un ordin prin care cere tuturor comercianţilor mai sus amintiţi să afişeze la loc vizibil ingredientele şi cantităţile acestora.
„Urmare acţiunilor de control desfăşurate de către personalul A.N.P.C a rezultat existenţa la comercializare a produselor finite/mâncărurilor la care nu se asigură informarea consumatorilor cu privire la cantitatea din fiecare produs ce compune meniul.
Totodată, experienţa a demonstrat necesitatea reglemetării, de norme care să oblige operatorii economici în a menţiona, în mod clar, precis şi neechivoc, toate ingredientele produselor aflate la comercializare şi cantităţile în care acestea se regăsesc/produs”, se menţionează în preambulul ordinului preşedintelui ANPC.
Concret, ordinul stabileşte modalităţile de informare a consumatorilor cu privire la informaţiile privind produsele finite/mâncăruri preparate şi/sau oferite spre comercializare consumatorului pentru consumul pe loc sau la domiciliu de către unităţile de restauraţie colectivă.
Indicarea informaţiilor privind cantitatea ingredientelor compuse constituente ale produsului finit/mâncare furnizat/ă de unităţile de restauraţie colective şi a declaraţiei nutriţionale se face astfel încât informaţiile să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere/oferire a acestui produs/mâncare sau, în cazul comercializării la distanţă, înainte de finalizarea comenzii.
Informaţiile privind declaraţia nutriţională - valoarea energetică şi catităţile de grăsimi, de acizi graşi saturaţi, de zaharuri şi de sare - trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou/meniu.
Pentru produsul finit/mâncare oferit spre vânzare prin intermediul unei tehnici de comunicare la distanţă, informaţiile figurează pe suportul de vânzare la distanţă, pe eticheta de preţ sau ambalajul de transport cât şi în orice material publicitar.