Radu Crăciun, economistul-şef al BCR:   A sosit momentul să ne descurcăm şi fără „jandarmul“ FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginea României va fi bună şi fără un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), iar un deficit bugetar mai mare, chiar de 2,5% din PIB, nu este în neregulă, cu condiţia ca banii din împrumuturi trebuie folosiţi pentru investiţii, a declarat, joi, economistul-şef al BCR, Radu Crăciun, într-o conferinţă de presă.

Chiar şi fără Fond, imaginea României va rămâne foarte bună, dar nici nu trebuie să ne facem un titlu de mândrie că ne împrumutăm foarte mult. Şi un deficit de 2,5% din PIB ar fi OK, dar cu condiţia să fie folosit la finanţarea dezvoltării.
În mod normal, o ţară aflată în situaţia României de acum nu va avea nevoie de un acord cu Fondul.

Am semnat un acord pentru a avea credibilitate. Problema este că în momentul în care FMI va pleca, Guvernul va trebui să ia nişte decizii raţionale, optime, care să nu-l aducă înapoi la necesitatea de a avea un jandarm lângă el.

Trebuie să trecem în faza ţărilor normale, care să nu trebuiască să mai fim controlaţi la batistuţă şi unghiuţe de către FMI", a explicat Radu Crăciun.

Creşterea de 2%, „bună, dar prea slabă“

O creştere de 2% a PIB pentru România în 2015 este o creştere foarte bună, faţă de restul ţărilor din Uniunea Europeană, care vor continua să aibă rate foarte scăzute.

Chiar şi o creştere de 2% a PIB este foarte bună pentru România, faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană, care vor continua cu o rată scăzută, dar pentru o ţară de dimensiunea României este o creştere foarte slabă, dacă ne gândim la aderarea la zona euro.
În contextul crizei şi al evoluţiilor economice din ţările UE, unde ne bazam mult pe exporturile care s-au redus, devine esenţial ca tot ceea ce înseamnă cerere internă, cerere publică, să fie stimulată. Problema investiţiilor ar trebui să fie prioritatea zero
", a subliniat Radu Crăciun.

Ela calificat, totuşi, ritmul de creştere de 2% a PIB ca fiind „mediocru“ pentru dimensiunea economiei româneşti.

„2015 nu va fi un an prea grozav“

Anticipăm o creştere mediocră în zona a 2%, inflaţia va rămâne la niveluri relativ scăzute, dar pe un fond scăzut de cerere.
Lipseşte dinamica, lipseşte creşterea, lipseşte dorinţa de schimbare. Marea noastră întrebare trebuie să fie cum generăm creşterea. Anul 2015, nu va fi un an prea grozav
“, a spus Crăciun, cu ocazia prezentării unui studiu privind elementele structurale pentru creşterea economică

Aderarea la euro, după 2020

Radu Crăciun a spus, pe de altă parte, că situaţia actuală a economiei României nu-i permite o intrare în zona euro mai devreme de şase-şapte ani.

Mai devreme de 2020-2021 nu avem şanse să intrăm în zona euro. Intrarea în zona euro trebuie să fie benefică pentru România“, a subliniat economistul şef al BCR.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite