Previziuni sumbre pentru 2023: Cât va fi un euro

0
Publicat:

Analiştii CFA România estimează o încetinire la 1,6% a avansului economiei anul viitor, de la 4,5% în acest an, în timp ce datoria publică este de aşteptat să crească la 57% din PIB.

Foto arhiva Adevărul
Foto arhiva Adevărul

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, pentru deficitul bugetului de stat pe anul 2022, valoarea medie a anticipaţiilor a scăzut la 6,6% din PIB, iar pentru anul 2023 valoarea estimată este de 5,8%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0652 lei pentru un euro. Ambele valori anticipate înregistrează o uşoară reducere faţă de exerciţiul din luna august.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni s-a majorat faţă de exerciţiul anterior, ajungând la o valoare medie de 10,56%.

"Pe fondul anticipaţiilor de încetinire puternică a economiei globale, indicatorul de încredere macroeconomică şi-a continuat scăderea, înregistrând valori apropiate de minimele istorice, evoluţie în concordanţă cu scăderea la minime istorice a indicatorilor de încredere la nivel global. În concordanţă cu scăderea încrederii în economie, şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus de la 4,5% în 2022 la 1,6% în 2023", a afirmat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Pe de altă parte, analiştii CFA România estimează scăderea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe, nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a preţurilor.

"Este de remarcat faptul că în jur de 79% dintre participanţii la sondaj anticipează scăderea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe (nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a preţurilor), în timp ce peste 83% dintre participanţi consideră aceste preţuri supraevaluate (nefiind înregistrată nicio opinie de sub-evaluare)", arată sondajul este realizat lunar de organizaţie.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut la valoarea de 33,3 puncte, această situaţie fiind cauzată de reducerea, cu 0,3 puncte, a componentei de anticipaţii, şi cu 3,4 puncte a componentei de condiţii curente.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite