Prețurile petrolului continuă tendința de scădere

0
Publicat:

Cotaţia petrolului şi-a continuat luni tendinţa de scădere pe fondul speculaţiilor că Arabia Saudită şi alte state membre OPEC discută o majorare a producţiei de petrol, transmite Bloomberg.

Preţul petrolului este la minimul ultimelor 10 luni, Foto: Shutterstock
Preţul petrolului este la minimul ultimelor 10 luni, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, aceste informații se adaugă celor potrivit cărora China şi-a înăsprit restricţiile sanitare, ceea ce afectează perspectivele privind cererea mondială de ţiţei.

În jurul orei 15:45 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna ianuarie era în scădere cu 5,48%, până la 82,84 dolari, cel mai redus nivel înregistrat după luna ianuarie, în timp ce referinţa americană, WTI, cu livrare în luna decembrie, a pierdut 5,66%, până la 75,55 dolari, informează Agerpres.

Tendinţa de scădere s-a accelerat după ce Wall Street Journal a dezvăluit că statele membre OPEC+ analizează o majorare a producţiei cu 500.000 de barili pe zi, înainte de intrarea în vigoare a embargoului UE care vizează importurile de petrol rusesc. Dacă se va confirma, această majorare a producţiei vine într-un moment în care sentimentul pe piaţă s-a schimbat.

China a anunţat duminică primul deces din cauza Covid-19 începând din luna mai, ceea ce a generat îngrijorări cu privire la un nou val de restricţii în cel mai mare importator mondial de petrol.

În prezent, cotaţia barilul de petrol a pierdut toate câştigurile pe care le-a înregistrat la începutul acestui trimestru, când Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii, printre care şi Rusia, au căzut de acord să îşi reducă producţia cu două milioane de barili pe zi. Un iminent embargou al Uniunii Europene cu privire la livrările de petrol rusesc pe mare, precum şi planul G7 de a impune un plafon de preţ pentru petrolului rusesc afectează previziunile.

Analiştii de la Goldman Sachs şi-au redus estimările privind preţul ţiţeiului Brent la finele acestui an cu 10 dolari, până la 100 de dolari per baril. La rândul lor, analiştii de la UBS estimează că rezervele de petrol ar urma să se reducă la finalul anului odată cu scăderea producţiei OPEC+, limitarea exporturilor ruseşti şi sfârşitul utilizării rezervelor strategice americane.

Rămâne de văzut cum va reacţiona OPEC+ la această reducere a preţurilor. Alianţa marilor exportatori de petrol se va reuni la Viena la începutul lunii decembrie, mai scrie Bloomberg.

UE va interzice importurile rusești

Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a declarat, în data de 18 noiembrie, că Uniunea Europeană estimează că va avea toate reglementările finalizate la timp pentru a aplica, din 5 decembrie, planul G7 privind plafonarea preţului la petrolul rusesc.

Tot începând cu data de 5 decembrie, UE va interzice importurile de ţiţei rusesc, urmând ca importurile de produse petroliere ruseşti să fie interzise din 5 februarie 2023, ceea ce va lipsi Rusia de veniturile importante din petrol şi va forţa unul din cei mai mari producători şi exportatori mondiali de petrol să caute alte pieţe de desfacere.

Agenţia Internaţională a Energiei a avertizat recent că o mişcare ce va lipsi Moscova de veniturile din exporturile de petrol ar crea şi mai multă incertitudine pe pieţele petroliere şi va pune şi mai multe presiuni asupra preţurilor.

Astfel, luni, vicepremierul rus Alexander Novak a reafirmat că Rusia nu vrea să livreze țiței sau produse petroliere statelor care implementează un plafon de preţ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite