Portughezii susţin măsurile de austeritate, iar Portugalia nu va fi o nouă Grecie
0Într-un interviu acordat postului de televiziune CNBC, Ministrul de economie al Portugaliei, Alvaro Pereira, a susţinut că temerile ca Portugalia să urmeze acelaşi traseu ca şi Grecia sunt neîntemeiate, subliniind faptul că reformele economice dure care se desfăşoară în Portugalia au sprijinul populaţiei. De asemenea, acesta a precizat că Portugalia nu va renunţa la moneda unică europeană.
Randamentele obligaţiunilor cu scadenţa la zece ani au înregistrat noi maxime în ianuarie din cauza faptului că ţara se luptă să ţină în echilibru raportul dintre măsurile de austeritate care i-au fost cerute pentru primul împrumut, cu economia extrem de slăbită. Evoluţiile de pe pieţele de obligaţiuni sunt un semnal care-i face pe mulţi dintre investitorii internaţionali să se teamă că Portugalia, la fel ca şi Grecia, ar putea avea nevoie de un al doilea împrumut de salvare.
"Echilibrul între austeritate şi creştere este întotdeauna delicat şi nimeni nu are o rezolvare magică pentru el. În ciuda creşterii turbulenţelor noi încercăm să ne menţinem în echilibru", a declarat Alvaro Pereira, Ministrul Economiei. Acesta a subliniat că reformele implementate s-au bucurat de o mare susţinere şi la nivelul guvernului, dar şi la nivelul cetăţenilor.
Grecia s-a confruntat cu prosteste violente weekendul trecut după ce a anunţat introducerea unui nou pachet de măsuri de austeritate impuse de creditorii săi în vederea acordării unei noi tranşe de împrumut. Întrebat dacă Portugalia va reuşi să convingă investitorii că situaţia ei este diferită de cea a Greciei, Ministrul Alvaro Pereira a declarat: "Trebuie să fie diferită şi va fi diferită".
"Cu mult înainte de a cere suport extern, partidele de la putere au susţinut reformele. Am implementat aceste reforme nu pentru că ne-au fost dictate din afară, ci pentru că noi credem în ele", a spus Ministrul Economiei. De asemenea, acesta a adăugat că a existat un consens subtanţial în Portugalia, prin care s-a înţeles că singura cale de salvare a ţării este ca oamenii să fie uniţi, iar guvernul să implementeze aceste măsuri în care cu toţii au crezut.
Potrivit Ministrului de economie, mai mult de 65% din populaţia Potugaliei consideră că aceste măsuri au trebuit să fie implementate, că era nevoie de ele pentru a putea face faţă provocărilor.
Principalele reforme
Numărul tot mai mare al oamenilor fără slujbe este cea mai mare îngrijorare a Portugaliei, ajungând la 13, 6% din totalul populaţiei în decembrie şi asta în comparaţie cu o rată de şomaj de 10,4 % în zona euro în aceeaşi perioadă. O parte din reformele portugheze urmăresc soluţionarea acestei probleme: să dea oamenilor de lucru şi să determine companiile să angajeze.
Ministrul de economie portughez a declarat că şi-ar dori să vadă o scădere a birocraţiei din Uniunea Europeană, însemnând o reducere a legislaţiei complexe care este introdusă aproape în fiecare zi şi care nu face altceva decât să asfixieze companiile. "Trebuie să re-industrializăm Europa. Trebuie să oferim un nivel mai mare de libertate companiilor care concurează cu alte companii din afara Europei. Astfel, dacă este loc de mai bine de ce am vrea să ieşim din zona euro. Nu are sens. Pentru noi, iese din discuţie această chestiune", a mai spus Alvaro Pereira.