Portugalia şi Spania cer extinderea plafonării preţurilor la gazele naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portugalia şi Spania vor cere oficial miercuri CE să extindă plafonarea temporară în Peninsula Iberică a preţurilor la gazele naturale şi cărbune, care sunt folosite de centralele electrice.

aragaz, contor și mai multe bancnote euro
Portugalia şi Spania vor cere oficial miercuri CE să extindă plafonarea prețurilor gazelor

Anunțul a fost făcut de ministrul portughez al Mediului, Duarte Cordeiro, transmite Reuters.

Admiţând că Peninsula Iberică are legături energetice slabe cu restul Europei, Comisia Europeană a permis celor două ţări să plafoneze iniţial preţurile la 40 euro per MWh, limita de preţ fiind proiectată la 50 euro pentru următoarele 12 luni.

Cererea de extindere a mecanismului va fi făcută oficial miercuri, la reuniunea Comisiei Europene, a anunţat Cordeiro.

Cu acest plafon, consumatorii de electricitate din Portugalia au înregistrat o reducere cu 20% a preţului electricităţii, ceea ce le-a permis să economisească aproximativ 489 milioane euro până la finalul lui 2022, a explicat Cordeiro.

"Evident, vrem extinderea mecanismului din Peninsula Iberică, în aceleaşi condiţii, deoarece are efecte pozitive", a explicat ministrul portughez al Mediului

Ministrul spaniol al Energiei, Teresa Ribera, care va participa la la reuniunea de miercuri a Comisiei Europene, declara recent că Madridul va solicita extinderea mecanismului cel puţin până la finalul lui 2024.

Portugalia aplică mecanismul doar la preţul gazelor deoarece nu mai are centrale pe cărbune.

Portugalia şi Spania au convins Comisia Europeană că ar trebui să li se permită să intervină asupra propriilor preţuri la electricitate, care sunt deseori mărite artificial de combustibilii fosili scumpi, chiar dacă regiunea utilizează masiv energia regenerabilă şi are puţine interconectări cu restul Europei.

Comisia Europeană a propus, în luna noiembrie 2022, un plafon la prețul gazelor, la nivelul UE, la valoarea de 275 de euro pe Megawatt-oră pentru derivate cu livrare peste o lună de pe bursa olandeză, ce reprezintă referința europeană, transmite Reuters.

Propunem să punem un plafon pe prețul gazelor TTF pentru a proteja cetățenii și afacerile noastre de creșterile extreme de prețuri”, a spus aceasta. „Mecanismul este atent făcut să fie eficient, în vreme ce nu pune în pericol securitatea noastră la furnizare, funcționarea piețelor europene de energie și stabilitatea financiară”, a mai afirmat Simson.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite