Ponta şi Şova nu se mai urcă pe buldozer în aprilie. Contractul pentru Autostrada Comarnic-Braşov va fi semnat abia în mai sau iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Comarnic-Braşov adună termene nerespectate, chiar înainte de demararea lucrărilor. Premierul Victor Ponta şi Dan Şova, ministrul Transporturilor, anunţă acum noi termene pentru semnarea contractului FOTO Mediafax
Autostrada Comarnic-Braşov adună termene nerespectate, chiar înainte de demararea lucrărilor. Premierul Victor Ponta şi Dan Şova, ministrul Transporturilor, anunţă acum noi termene pentru semnarea contractului FOTO Mediafax

După ce la jumătatea lunii ianuarie îi transmitea lui Dan Şova, ministrul delegat pentru Infrastructură la acea vreme, că, în aprilie, trebuie „să se urce ăe excavator sau pe buldozer“ pentru a începe lucrările la autostrada Comarnic-Braşov, premierul Victor Ponta anunţă acum că abia în lunile mai sau iunie urmează să fie semnat contractul.

Prezent, joi, la Piteşti, unde a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi ai Uzinei Dacia-Renault, premierul Ponta a fost întrebat când va fi semnat contractul pentru autostrada Comarnic – Braşov. Acesta a răspuns că acest contract va fi încheiat în lunile mai sau iunie.

Cu câteva luni în urmă, premierul era însă sigur că lucrările la mult aşteptata autostradă încep în aprilie. „Mâine (16 ianuarie – n.r.), avem întâlnirea cu câştigătorii procedurii privind Comarnic-Braşov şi sper ca în aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, domnul Şova, nu ştiu, numai să-i dăm drumul odată, dar e important să finalizăm acest proiect“, i-a spus Victor Ponta ministrului Şova, la jumătatea lunii ianuarie.

Premierul a precizat atunci că transmite această informaţie tuturor bucureştenilor care se gândesc la „coşmarul de pe DN1“.

Consorţiul Vinci (Franţa) - Strabag (Austria) - Aktor (Grecia) a câştigat, la finele anului trecut, licitaţia pentru construcţia în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov.

Autostrada Comarnic-Braşov va avea o distanţă de 53,215 km plus 7 km de drumuri de legătură şi ca incluxse 3 tuneluri, 19 viaducte, 15 poduri precum şi 3 noduri de ieşire (Sinaia-Buăteni, Predeal şi Râşnov).

Suma estimată pentru construcţia autostrăzii este de 1,8 miliarde euro, la un cost de circa 28 milioane euro pe kilometru.

Limita de viteză va fi de 130 kilometri la oră, iar taxarea autostrăzii ar putea fi făcută la tariful de 3 euro/100 de kilometri.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2009, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci - Aktor, a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării. 


Mai puteţi citi: 

Ponta către Şova, privind Autostrada Comarnic-Braşov: „Sper ca în aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, numai să-i dăm drumul odată“. Premierul Victor Ponta i-a transmis ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, că, în aprilie, trebuie „să se urce pe excavator sau pe buldozer“ pentru a începe lucrările la Autostrada Comarnic-Braşov, precizând că mâine se va întâlni cu constructorii care au câştigat licitaţia, Consorţiul Vinci- Strabag-Aktor.

Dan Şova, ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, la Adevărul Live: la autostrada Comarnic-Braşov se vor plăti 3 euro/100 km. Se dau şi bani de la buget. USL a inaugurat 230 de kilometri de autostradă din mai 2012 până acum şi a licitat în acest an 205 kilometri, cel mai mult din istoria CNADNR, a declarat, la Adevărul Live, Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii străine.

Asocierea Vinci-Strabag-Aktor va construi în concesiune Autostrada Comarnic-Braşov pentru 1,2 miliarde de euro. Asocierea Vinci-Strabag-Aktor a câştigat licitaţia pentru realizarea în concesiune a tronsonului de Autostradă Comarnic – Braşov. Tronsonul va avea 58 de kilometri şi va costa în jur de 1,2 miliarde de euro. Aceasta este prima autostradă românească făcută în concesiune şi pe care constructorul va pune taxă.

Consorţiile Vinci-Strabag-Aktor şi Impregilo-Salini s-au înscris pentru autostrada Comarnic-Braşov. Chinezii şi românii s-au retras. Consorţiile Vinci (Franţa) - Strabag (Austria) - Aktor (Grecia) şi Impregilo - Salini, din Italia, au depus luni ofertele finale pentru construcţia autostrăzii Comarnic - Braşov, în vreme ce compania UMB Spedition a renunţat să mai depună oferta, a anunţat Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Autostrada Comarnic-Braşov, ziua ofertelor. Statul aşteaptă să primească astăzi ofertele pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, astfel încât până la sfârşitul anului să se finalizeze evaluarea şi să se semneze contractul.

Construirea Autostrăzii Braşov-Comarnic începe în martie. Anul viitor începe şi construirea Autostrăzii Sibiu-Braşov, iar în 2015 demarează Sibiu-Piteşti. Anunţul a fost făcut de ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, la emisiunea „După 20 de ani“ de la ProTV. Şoseaua va costa 1,3 miliarde de euro, iar constructorul va fi desemnat în luna decembrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite