PIB-ul României stagnează. Cum arată datele din ultima perioadă

0
Publicat:

Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2024 avansul PIB a fost de 0,3%, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.

Grafice bursiere care indică scădere
PIB-ul României stagnează. Foto arhivă

Conform INS, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2025, a fost de 447,669 miliarde lei preţuri curente în termeni nominali, în termeni reali în creştere cu 0,6% faţă de trimestrul I 2024, iar comparativ cu trimestrul anterior nu s-a modificat.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2025 a fost de 365,361 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,3 % faţă de trimestrul I 2024.

La creşterea PIB, în trimestrul I 2025 faţă de trimestrul I 2024, au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri: construcţiile (+0,4%), cu o pondere de 4,7% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,8%; Informaţiile şi comunicaţiile (+0,1%), cu o pondere de 8,6% la formarea PIB şi care a înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 1,1%; tranzacţiile imobiliare (+0,1%), cu o pondere de 7,9% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 0,8%; administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială (+0,1%), cu o pondere de 15,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 0,3%; impozitele nete pe produs (+0,3%), cu o pondere de 8,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului lor cu 3,5%.

O contribuţie negativă la creşterea PIB a înregistrat-o industria (-0,5%), cu o pondere de 16,3% la formarea PIB şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 3%.

image

Pe categorii de utilizări, contribuţii pozitive importante au avut: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 1,9%, contribuind cu +1,3% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 5,8%, contribuind cu +0,5% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final colectiv al administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 6,3%, contribuind cu +0,7% la creşterea PIB; formarea brută de capital fix al cărei volum s-a majorat cu 4,3%, contribuind cu +0,9% la creşterea PIB.

INS menţionează că seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat substanţial, revizuirea estimărilor pentru trimestrul I 2025 faţă de varianta "semnal" din 15 mai 2025 neînregistrând diferenţe semnificative. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite