Peste 3 kilograme de aur au fost confiscate de către inspectorii antifraudă

0
Publicat:

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au verificat, în ultima perioadă, pentru prevenirea și combaterea fraudei fiscale și vamale, activitatea a 86 de firme specializate în creditare prin case de amanet și comerțul cu pietre și metale prețioase.

ANAF a confiscat peste 3 kg de obiecte din aur, Foto: Arhivă Adevărul
ANAF a confiscat peste 3 kg de obiecte din aur, Foto: Arhivă Adevărul

În urma verificărilor, inspectorii antifraudă au identificat abateri de la legislația fiscală și contabilă pentru sancționarea cărora au dispus amenzi contravenționale în cuantum total de 825.500 lei.

De asemenea, pentru încălcarea regimului metalelor preţioase şi pietrelor preţioase au fost confiscate peste 3 kg de obiecte din aur, cu o valoare estimată de piață de 706.440 lei.

De altfel, doar de la o casă de amanet din Strehaia (jud. Mehedinți), inspectorii antifraudă au confiscat 1,58 kg de obiecte din aur cu o valoare estimată de 317.684 lei.  Până în prezent, prin intermediul Serviciului Teritorial de Valorificare Bunuri din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Gorj a fost valorificată cantitatea de 0.93029 kg aur.”, precizează ANAF.

Potrivit sursei citate, inspectorii antifraudă fiscală vor continua să verifice atât modalitatea de fiscalizare a veniturilor obținute din activități de comerț cu amănuntul, cât și respectarea obligației de conectare a caselor de marcat electronice la sistemul informatic al ANAF și utilizarea acestora.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite