Pensiile vor fi livrate cu întârziere în ianuarie 2025. Care este motivul

0
Publicat:

Pensiile vor fi livrate cu întârziere în ianuarie 2025, lucru care îi poate pune în dificultate pe unii pensionari, care așteaptă cu nerăbdare prima majorare a veniturilor ca urmare a indexării pensiilor cu rata inflației.

Un poștaș dă pensia unei bătrâne
Pensiile vor fi livrate cu întârziere în ianuarie 2025. Foto Arhivă

De la 1 ianuarie 2025, pensionarii din România vor beneficia de creșteri ale pensiilor și indemnizațiilor sociale. Valoarea punctului de referință, folosită la calcularea pensiilor, va crește cu 12.1%, ajungând la 91 de lei, iar indemnizația socială pentru pensionari va fi majorată cu 10.4%, atingând 1.415 lei.

Conform Legii 360/2023, valoarea punctului de referință (VPR) se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, VPR va crește cu 12,1%, ajungând de la 81 de lei la 91 de lei.

Cuantumul pensiei se calculează prin înmulțirea numărului total de puncte acumulate de asigurat cu valoarea punctului de referință. În procesul de calcul, fracțiunile de leu sunt rotunjite în favoarea pensionarului, la un leu.

VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a noii legi și nivelul mediu al stagiilor de cotizare stabilit de legislația anterioară, respectiv nivelul 25.

În cazul în care unul dintre indicatorii de ajustare are valoare negativă, se va aplica doar indicatorul cu valoare pozitivă. Dacă toți indicatorii sunt negativi, se va menține valoarea punctului de referință din anul precedent.

Totodată, procentul de majorare nu poate depăși creșterea veniturilor din contribuțiile sociale sau rata medie anuală a inflației din ultimii doi ani, urmând să se aplice procentul cel mai favorabil pensionarilor.

În fiecare lună iunie, Consiliul Fiscal va publica un raport privind respectarea acestor reguli de ajustare a VPR și impactul financiar al modificărilor. Documentul va fi disponibil pe site-ul oficial al Consiliului Fiscal.

Și indemnizația socială pentru pensionari (pensia minimă garantată) se majorează de la 1 ianuarie 2025

De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizație socială (pensia minimă garantată) vor beneficia de o majorare de 10.4%, ceea ce înseamnă că indemnizația socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.

Conform OUG 6/2009, indemnizația socială pentru pensionari este acordată pensionarilor din sistemul public de pensii și din sistemul militar de pensii, care au domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, cu condiția ca pensia lor să fie sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari. Această indemnizație se calculează ca diferență între nivelul stabilit de lege și cuantumul pensiei cuvenite sau aflate în plată, conform Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare.

Diferența între pensie și indemnizația socială este suportată de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și prin bugetele Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și al Serviciului Român de Informații.

Pentru pensionarii care beneficiază de pensie de urmaș, indemnizația socială se acordă fiecărui urmaș în parte, calculată conform regulilor menționate mai sus.

În cazul persoanelor care primesc pensii atât din sistemul public, cât și din alte sisteme neintegrate acestuia sau din alte drepturi stabilite de legi speciale, la acordarea indemnizației sociale se va lua în considerare suma totală a veniturilor obținute din aceste surse. Indemnizația socială se acordă doar în cazul în care veniturile totale nu depășesc nivelul stabilit prin lege.

De ce pensiile vor fi livrate cu întârziere în ianuarie 2025

În ciuda tuturor acestor vești bune, pensiile vor fi livrate cu întârziere în ianuarie 2025, cel mai probabil începând cu data de 8, când bugetarii, inclusiv angajații Poștei Române, se vor întoarce la muncă.

Vacanța prelungită de Sărbătorile de iarnă a fost posibilă după ce un proiect inițiat de Ministerul Muncii a propus să fie zi liberă națională și data de vineri 3 ianuarie, pe lângă zilele de 1 și 2 ianuarie și zilele de 6 și 7 ianuarie.

Astfel, bugetarii vor începe să lucreze abia din data de 8 ianuarie, pentru că zilele de 4 și 5 ianuarie sunt în weekend. Altfel spus, pensionarii vor începe să primească pensiile abia din data de 8 ianuarie 2025.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite