Păcăleala zilei: Samsung a trimis un miliard de dolari la porţile Apple în 30 de camioane cu monede de cinci cenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu, Tim Cook, directorul Apple, nu a primit un telefon prin care compania Samsung îl informa că i-a trimis miliardul de dolari în monede de cinci cenţi
Nu, Tim Cook, directorul Apple, nu a primit un telefon prin care compania Samsung îl informa că i-a trimis miliardul de dolari în monede de cinci cenţi

Site-uri de ştiri şi cititori au picat în capcană şi au crezut un articol ce s-a vrut a fi, cel mai probabil, o glumă. Portalurile au preluat povestea despre cum compania Samsung ar fi trimis la porţile Apple 30 de camioane cu monede de cinci cenţi pentru a achita daunele pe care o instanţă a obligat-o să le plătească americanilor. De fapt, ar fi nevoie de aproximativ 2.800 de camioane pentru a transporta această sumă în monede de cinci cenţi.

Compania sud-coreeană Samsung a fost forţată de instanţă să plătească daune în valoare de un miliard de către americanii de la Apple într-un proces de încălcare a patentelor şi licenţe pentru tehnologia smartphone. De aici, mai multe site-uri de ştiri sau specializate în tech au creat sau preluat unele de la altele o poveste amuzantă despre modalitatea de plată aleasă de Samsung:

„Săptămâna trecută, când 30 de camioane pline cu monede de cinci cenţi au ajuns în faţa sediului Apple din California. Iniţial, paznicii au încercat să le alunge. Câteva minute mai târziu, Tim Cook, şeful de la Apple, era anunţat de directorul de la Samsung că în camioane se află miliardul său de dolari. 

Modalitatea de plată n-a fost însă un motiv de bucurie pentru cei de la Apple. Suma a fost livrată în monede de cinci cenţi, transportate în 30 de camioane. Acum, Apple trebuie să găsească o modalitate de a număra banii cât mai repede, dar să găsească şi un loc pentru a-i depozita.”

Cam aşa sună povestea preluată şi comentată. Ea conţine două adevăruri: da, o instanţă a ordonat Samsung să achite un miliard de dolari, iar Tim Cook este directorul Apple. 

Decizia instanţei este însă din august 2012 şi a fost retrasă între timp, în martie 2013, cele două companii încă având numeroase procese la diverse instanţe, toate pentru încălcare de patente, licenţe şi tehnologia folosită la aparatele smartphone. Acest proces, cu daunele în valoare de un miliard de dolari, s-a reluat săptămâna trecută. 

Aşa că nici urmă de intenţie ca Samsung să achite daunele. În plus, pentru a livra un miliard de dolari sub formă de monede de cinci cenţi ar fi nevoie de 2.755 de camioane, nu doar de 30, a calculat Ken Tindell, specialist în tehnologie. 

Povestea nu este nici pe departe la prima apariţie în presă. Ea devenit viral în august 2012, la prima decizie a instanţei, iar acum pare că a fost reluată în contxtul în care procesul a început din nou. Sursa de la care a pornit această informaţie rămâne necunoscută, însă articolul iniţial este atribuit portalului 9gag.

CITEŞTE MAI MULT

Apple şi Microsoft dau în judecată Google într-un nou război al patentelor

Ce avantaje poate avea Samsung Galaxy Round cu ecran curbat? Suficiente pentru a fi inovaţie, o arată un studiu

Samsung îşi pregăteşte viitorul: rezoluţia „de cinema“ va ajunge pe telefon şi miliardele de dolari se duc în cercetare

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite