Orange a cumpărat integral serviciul video DailyMotion şi caută investitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daily Motion este popular în SUA, Franţa şi Turcia
Daily Motion este popular în SUA, Franţa şi Turcia

Grupul francez Orange a achiziţionat tot pachetul de acţuni ai site-ului de video-uri DailyMotion, un rival pentru Vimeo, mai mult decât pentru YouTube.

Potrivit TechCrunch, în ianuarie 2011 Orange a achiziţionat 49% din acţiuni, iar acum a luat şi restul. Preţul total pentru DailyMotion a fost de 127 de milioane de euro. Existau zvonuri de ceva vreme privind această achiziţie, dar abia acum s-a concretizat. Tranzacţia a fost încheiată pe 10 ianuarie.

DailyMotion nu a fost un rival pentru YouTube niciodată, dar este unul dintre cele mai populare servicii în Franţa, dar şi în Turcia.În ultima, există şi o explicaţie, dat fiind că YouTube este blocat de câţiva ani de către autorităţi. Pe lună, DailyMotion are 2,5 miliarde de vizualizări şi 106 milioane de vizitatori unici.

Cei mai mulţi utilizatori sunt din SUA, urmate de Franţa, Turcia, Japonia şi Marea Britanie. În România, serviciul nu este foarte popular.

Potrivit informaţiilor AFP, citate de TechCrunch, Orange caută acum un investitor partener cu care să dezvolte Daily Motion. Compania franceză ar putea folosi DailyMotion pentru a oferi servicii premium abonaţilor săi, aşa cum a reuşit să facă împreună cu Deezer, serviciul de muzică.

Mai multe informaţii puteţi vedea în graficul de mai jos. 

Dailymotion Infographic 2012 from Nick Fortunato

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite