Olguţa Vasilescu îl contrazice pe Teodorovici: Exclus să nu existe salariu minim la privat. Înţeleg că este o opinie personală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lia Olguta Vasilescu FOTO Mediafax
Lia Olguta Vasilescu FOTO Mediafax

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că nu există în programul de guvernare o măsură privind eliminarea salariului minim la privat, iar această idee lansată recent de ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici este o idee personală.

„Nu, exclus. Nu există aşa ceva în programul de guvernare. De altfel, înţeleg de la domnul Teodorovici că este o opinie personală. Eu vorbesc despre ce scrie în programul de guvernare. Dumnealui spune cum ar fi mai bine pentru mediul de afaceri. Am discutat de fiecare dată şi discutând cu mediul de afaceri, ne-am spus că nu se vor opune, vor vota creşterea pentru că ei nu mai sunt demult la salariul minim pe economie. Noi avem un deficit uriaş de muncă în România. Sigur, am discutat coerent. Săptămana aceasta am mărit cu 8.000 de persoane contigentul de străini, pentru că sunt foarte multe firme care se plâng că nu mai găsesc oameni. Angajatorul până acum avea obligaţia salariului mediu pe economie, dacă voia să aducă străini, dar la Parlament a fost deja în dezbatere această lege care elimină această obligaţie pentru angajatori şi vor rămâne şi ei pe salariul minim”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3, citată de Mediafax.

Vineri, ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat că obligaţia de a oferi un salariul minim în sectorul privat trebuie eliminată, iar aceasta ar trebui să rămână doar la stat. „Trebuie eliminată această obligaţie. Pentru că statul nu ar trebui să se bage în piaţă. Poţi să îl faci eventual o referinţă pentru mediul privat. Poţi, ca stat, să dai facilităţi celor care nu au angajaţi sub acel barem, dar atât. Lasă-l pe patron să vadă cu cât plăteşte”, a declarat ministrul Finanţelor, potrivit Economica.net.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite