O companie românească a pus Bucureştiul pe harta financiară a lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie românească a pus Bucureştiul pe harta financiară a lumii, Bursa Nasdaq transmiţând felicitări celui care a pus bazele afacerii într-un apartament în urmă cu câţiva ani.

Bursa Nasdaq a felicitat compania românească, născută într-un apartament de pe strada Delea Veche din Capitală, a cărei cifră de afaceri a trecut pragul de 10 miliarde de dolari, potrivit Mediafax

Uipath este primul business din Bucureşti devenit decacorn – unicornul reprezintă un miliard, deca e cu 10. Compania a atins borna celor 10 miliarde de dolari după ce mai multe fonduri au investit 225 de milioane de dolari în dezvoltarea acesteia. 

Evoluţia UiPath este un semnal că lumea are nevoie de automatizare şi soluţii individuale, oferite de inteligenţa artificială. 

Daniel Dines, şeful acesteia, a declarat că se pregăteşte pentru momentul când numărul de clienţi ai companiei va ajunge la un miliard.  

În ultimele luni, CEO-ul şi fondatorul UiPath, Daniel Dines, a discutat posibilitatea listării companiei pe bursă, a declarat directorul financiar (CFO), Ashim Gupta, citat de TechCrunch şi startupcafe.ro.

„Evaluăm condiţiile de piaţă, dar nu am ales o zi în care să spunem că acesta e momentul în care să ne listăm la bursă. Considerăm că trebuie să fim pregătiţi atunci când paţa este gata şi nu ar trebui să fim surprinşi ca aceasta să fie în următoarele 12-18 luni”, a spus oficialul UiPath.

La runda anterioară de finanţare, derulată anul trecut, UiPath a atras 568 milioane de dolari şi a devenit cel mai valoros startup din domeniul inteligenţei artificiale (AI), cu  o evaluare la acel moment de 7 miliarde de dolari.

Compania de softare UiPath a fost înfiinţată în anul 2005, la Bucureşti, de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, doi IT-işti români care au lucrat la mari companii din SUA şi s-au întors în ţară pentru a face propriile afaceri.

UiPath dezvoltă şi vinde tehnologie Enterprise Robotic Process Automation (RPA), roboţii software creaţi de companie fiind programaţi să preia munca de tipul copy-paste a angajaţilor, eliberându-i de sarcinile tranzacţional repetitive care îi solicită inutil.

UiPath a devenit în anul 2018 primul unicorn românesc, adică o companie din domeniul tehnologiei evaluată la peste un milliard de dolari.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite