Noua lege care le permite românilor să aibă o pensie mai mare, prin investiții. Sistemul, inspirat din modelul american
Camera Deputaților a adoptat Legea Conturilor de Economii și Investiții (CEI), un mecanism care le permite românilor să economisească și să investească pentru pensie prin conturi speciale deschise la bănci sau firme de brokeraj autorizate.

Noul sistem, inspirat din modelul american 401(k) și din conturile suedeze ISK, oferă facilități fiscale importante: câștigurile din investiții și dividendele nu vor fi impozitate pe parcursul acumulării capitalului, potrivit TVR info.
Legea introduce două tipuri de conturi. În varianta CEI-S, contribuțiile sunt realizate din venitul net, iar sumele retrase la pensie nu mai sunt taxate. În cazul CEI-D, economiile sunt constituite din salariul brut, iar impozitarea se aplică o singură dată, la momentul retragerii fondurilor.
Inițiatorii proiectului susțin că noul instrument vine ca răspuns la presiunile demografice tot mai mari asupra sistemului public de pensii. Estimările arată că, până în 2035, raportul dintre salariați și pensionari ar putea ajunge la un angajat pentru 2,5 pensionari, ceea ce va accentua dificultățile de finanțare a pensiilor de stat.
Potrivit susținătorilor legii, chiar și investițiile mici și constante pot genera economii semnificative pe termen lung, iar fondurile acumulate rămân proprietatea exclusivă a titularului și nu pot fi transferate la bugetul de stat.
Măsura este văzută și ca o oportunitate pentru dezvoltarea pieței de capital, prin atragerea de noi investitori și creșterea fluxurilor de capital către Bursa de Valori București.
Proiectul merge acum la promulgare. După intrarea în vigoare, băncile și firmele de brokeraj vor trebui să își adapteze infrastructura pentru noile produse financiare. Principala provocare rămâne însă educația financiară, în contextul în care majoritatea românilor nu au investit până acum pe bursă.




















































