Analiză Miza unui proiect controversat: Statul ar putea pune mâna pe fabrici și centrale ale firmelor cu datorii. Ce avertizează economiștii

Statul ar putea prelua fabrici, rafinării sau centrale electrice de la companii private care au datorii la buget, dacă acestea sunt considerate importante pentru economia României. Un proiect de lege depus la Senat prevede că valoarea activelor preluate ar putea fi folosită pentru stingerea datoriilor, iar unele dintre acestea ar putea fi administrate temporar de firme controlate de stat și vândute ulterior. Măsura ar putea salva locuri de muncă și capacități industriale, dar ridică și întrebări privind costurile pentru contribuabili și protecția proprietății private.

Statul ar putea prelua active ale firmelor private în contul datoriilor acestora Foto: arhivă

Proiectul legislativ, înregistrat la Senat cu numărul B562/2026, propune instituirea unor mecanisme prin care autoritățile să poată interveni pentru protejarea unor capacități economice considerate esențiale. Măsurile ar putea fi aplicate în situațiile în care dificultățile financiare ale unei companii pun în pericol continuitatea activității, iar dispariția unui activ ar putea afecta aprovizionarea, infrastructurile critice sau funcționarea unor sectoare importante pentru economia națională.

Inițiativa nu presupune preluarea automată a tuturor companiilor care au datorii la stat. Pentru aplicarea mecanismului ar trebui îndeplinite criteriile de interes strategic prevăzute în proiect, iar intervenția ar urma să fie aprobată prin hotărâre de Guvern.

Ce companii ar putea fi vizate de proiect

Lista domeniilor considerate strategice cuprinde industria extractivă, industria prelucrătoare, industria națională de apărare, tehnologia informației și telecomunicațiile, industria maritimă și portuară, industria aeronautică, sectorul farmaceutic, infrastructura de transport de interes național, producția și furnizarea energiei, transportul și stocarea energiei și combustibililor, industria alimentară și infrastructura de alimentare cu apă.

În practică, măsura ar putea viza, de exemplu, o fabrică de oțel, o unitate de producție din industria de apărare, o rafinărie sau o centrală energetică, dacă activul respectiv îndeplinește criteriile prevăzute de proiect și dacă pierderea sa ar avea consecințe importante asupra economiei.

Proiectul stabilește criterii suplimentare pentru identificarea companiilor și activelor de interes strategic, inclusiv praguri privind ponderea în producția națională, numărul de angajați, numărul de utilizatori afectați și valoarea de piață a activelor.

Printre criteriile menționate se află o cotă de cel puțin 10% din producția, prelucrarea sau furnizarea națională a unui produs ori serviciu relevant, praguri de cel puțin 1.000 de angajați în anumite domenii industriale și minimum 500 în alte sectoare vizate, precum și afectarea a cel puțin 200.000 de utilizatori finali în anumite activități. Proiectul ia în calcul și activele cu o valoare de piață de peste 100 de milioane de euro, precum și situațiile în care o companie este unicul producător sau furnizor național al unui produs necesar industriei de apărare.

Aceste criterii sunt modalități de evaluare a importanței strategice și a dezechilibrului economic, nu condiții care trebuie îndeplinite cumulativ în toate cazurile.

Cum ar urma să funcționeze preluarea activelor

Mecanismul ar începe cu analiza situației economice și financiare a companiei sau a activului de către ministerul de resort. Autoritățile ar trebui să evalueze riscul de întrerupere a activității, importanța capacității de producție, situația juridică a bunurilor, existența unor garanții și litigii, precum și costurile necesare pentru menținerea activului în funcțiune.

Dacă sunt îndeplinite criteriile din proiect, Guvernul ar putea declara societatea sau activul de interes strategic prin hotărâre și ar putea stabili măsurile de intervenție. Ulterior, un evaluator autorizat ar urma să determine valoarea de piață a bunului, iar transferul s-ar realiza în condițiile prevăzute de inițiativa legislativă.

Valoarea activului ar putea fi compensată cu datoriile eligibile pe care compania le are către instituțiile publice creditoare. Dacă bunul valorează cât datoria, obligațiile s-ar putea stinge prin compensare. Dacă valoarea activului este mai mare, statul ar urma să plătească diferența, în termenul de 90 de zile prevăzut în proiect de la procesul-verbal de predare-preluare. În schimb, dacă activul valorează mai puțin decât datoria, obligațiile s-ar stinge numai în limita valorii acestuia, iar diferența ar rămâne de recuperat potrivit legii.

Proiectul prevede și o ordine de compensare a creanțelor, care include ajutoarele de stat declarate ilegale, TVA aferentă operațiunii, dacă aceasta este taxabilă, creanțele garantate cu bunurile transferate și celelalte creanțe fiscale și bugetare.

Există însă și o limită importantă: bunurile asupra cărora există garanții sau alte sarcini în favoarea unor creditori privați nu ar putea fi transferate prin acest mecanism fără acordul scris al creditorilor respectivi.

Adrian Negrescu: Statul ar putea prelua active și le-ar putea revinde ulterior

Analistul Adrian Negrescu consideră că mecanismul propus ar putea oferi statului un instrument de intervenție pentru păstrarea unor capacități industriale care, odată închise, ar fi dificil de repornit.

„În esență, Guvernul ar putea declara, prin hotărâre, anumite companii sau active ca fiind de interes strategic, pe baza unor praguri stabilite prin lege: cota din producția națională, numărul de angajați, numărul de utilizatori afectați sau valoarea activului”, a declarat Adrian Negrescu pentru „Adevărul”.

Potrivit analistului, statul ar putea beneficia de un drept de preempțiune, ceea ce i-ar permite să aibă prioritate la cumpărarea unei companii declarate strategice, la același preț cu oferta primită de vânzător. În plus, ar putea prelua active sau participații prin compensarea datoriilor la buget, ar putea opera fabricile printr-o societate controlată de stat și le-ar putea revinde ulterior, prin licitație.

Negrescu consideră că o astfel de intervenție ar putea fi justificată de necesitatea păstrării unor capacități industriale și a locurilor de muncă, precum și de reducerea dependenței de importuri pentru produse esențiale.

„O oțelărie, o rafinărie sau o centrală oprită nu se repornește ușor, iar pierderea ei înseamnă locuri de muncă dispărute, lanțuri de aprovizionare rupte și importuri mai mari pentru produse esențiale”, a explicat analistul.

Acesta a invocat și situația industriei românești, susținând că producția industrială a continuat să scadă, în timp ce dezvoltarea capacităților locale ar putea deveni importantă inclusiv pentru programele europene de apărare.

În opinia sa, evaluarea independentă a activelor și obligația revânzării prin licitație sunt elemente prin care autorii proiectului au încercat să limiteze riscul unor preluări fără justificare economică.

„Intenția legii este corectă. România a pierdut în ultimii ani capacități industriale care nu mai pot fi refăcute, iar statul a privit neputincios cum se degradează active în care avea creanțe de sute de milioane de lei”, a declarat Adrian Negrescu pentru „Adevărul”.

Analistul avertizează însă că rezultatele depind de modul în care va fi aplicată legea. Deși proiectul susține că mecanismul nu generează, prin el însuși, cheltuieli bugetare, fiecare preluare ar putea presupune costuri pentru stat, de la plata diferenței dintre valoarea activului și creanțele compensate până la conservarea și operarea bunului.

La acestea s-ar putea adăuga investițiile necesare pentru repornirea fabricilor și eventualele obligații de mediu asociate activelor preluate.

Negrescu atrage atenția și asupra efectelor asupra investitorilor. Dacă un cumpărător știe că statul poate interveni într-o tranzacție privind o companie declarată strategică, acesta ar putea oferi un preț mai mic sau s-ar putea orienta către alte piețe. În plus, intervenția publică trebuie să respecte regulile europene privind ajutorul de stat.

„Statul trebuie să intervină doar acolo unde există o perspectivă reală de relansare și să revândă rapid activele, nu să devină din nou administratorul unor fabrici care produc pierderi plătite de contribuabili”, a subliniat analistul.

Avocatul Marius Stanciu: Există riscul unor contestări la Curtea Constituțională

Din perspectivă juridică, principala problemă este găsirea unui echilibru între interesul public și dreptul de proprietate privată, precum și protejarea creditorilor care au de recuperat bani de la companiile vizate.

Avocatul Marius Stanciu consideră că preocuparea statului pentru păstrarea unor active strategice este de înțeles, însă aplicarea mecanismului trebuie să respecte garanții juridice clare.

„Este de înțeles preocuparea statului de a proteja active strategice, mai ales atunci când există riscul ca anumite capacități industriale să dispară în urma dificultăților financiare ale unei companii. Totuși, un asemenea mecanism trebuie să păstreze un echilibru între interesul public și dreptul de proprietate privată”, a declarat Marius Stanciu pentru „Adevărul”.

Avocatul atrage atenția că o companie poate avea simultan datorii la stat, la bănci, la furnizori și la alți creditori privați. În aceste condiții, preluarea unui activ în contul creanțelor publice trebuie să țină cont de drepturile tuturor creditorilor și de garanțiile pe care aceștia le dețin.

„Statul nu ar trebui să poată obține o poziție mai favorabilă doar pentru că are și calitatea de autoritate publică”, a explicat avocatul.

Stanciu consideră că proiectul ar putea fi contestat la Curtea Constituțională dacă va fi adoptat în forma actuală. El subliniază însă că inițiativa conține deja anumite garanții, precum evaluarea activelor la valoarea de piață și solicitarea acordului creditorilor privați care dețin garanții asupra bunurilor transferate.

Rămâne de văzut cum vor funcționa aceste garanții în practică și cum se vor corela prevederile noii legi cu procedurile de insolvență și cu drepturile celorlalți creditori.

„Din perspectiva mediului de afaceri, miza este predictibilitatea. Statul trebuie să poată interveni pentru protejarea unor interese strategice, dar fără să creeze incertitudine asupra dreptului de proprietate sau asupra recuperării creanțelor. Altfel, o măsură destinată protejării economiei poate ajunge să descurajeze finanțarea și investițiile private”, a declarat Marius Stanciu pentru „Adevărul”.

Silviu Gresoi: O fabrică nu devine profitabilă doar pentru că trece în proprietatea statului

Un alt risc al mecanismului este ca statul să preia active care necesită investiții suplimentare, fără să existe garanția că acestea vor putea deveni profitabile.

Analistul de date Silviu Gresoi consideră că intervenția poate ajuta la păstrarea unor capacități industriale importante, dar avertizează că transferul proprietății nu rezolvă automat problemele economice ale unei companii.

„Statul poate salva capacități industriale importante prin acest mecanism, dar există riscul să preia și problemele financiare ale companiilor private. O fabrică nu devine profitabilă doar pentru că trece în proprietatea statului”, a declarat Silviu Gresoi pentru „Adevărul”.

Potrivit acestuia, înaintea fiecărei preluări trebuie analizate cu atenție costurile de operare, investițiile necesare și perspectivele economice ale activului. În caz contrar, cheltuielile ar putea ajunge să fie suportate de contribuabili, fără ca statul să recupereze ulterior banii investiți.

„Nu trebuie să confundăm salvarea industriei cu salvarea unor afaceri neperformante. Statul trebuie să recupereze bani din datorii, nu să acumuleze noi pierderi pe cheltuiala populației”, a subliniat analistul.

Ce se întâmplă cu angajații și activitatea companiilor

Proiectul nu urmărește doar transferul proprietății asupra activelor, ci și menținerea în funcțiune a capacităților considerate importante pentru economie. În acest scop, statul ar putea desemna o structură care să administreze și să opereze bunurile preluate, inclusiv o societate controlată de stat, în condițiile prevăzute de inițiativa legislativă.

Sunt prevăzute măsuri privind continuitatea unor contracte esențiale, furnizarea utilităților și raporturile de muncă aferente activelor. În privința obligațiilor de mediu, proiectul prevede delimitarea acestora printr-un bilanț de mediu realizat la momentul preluării, fără eliminarea răspunderii pentru poluarea istorică.