Ministrul Muncii: Pensiile recalculate au fost virate miercuri băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a informat că sumele aferente pensiilor au fost virate încă de miercuri băncilor, acestea urmând să ajungă la pensionari în cursul zilei de joi.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu
Ministrul Muncii a informat că sumele aferente pensiilor au fost virate încă de miercuri băncilor

„Pensiile recalculate sunt virate astăzi (joi - n. red.) în conturile beneficiarilor”, a afirmat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Pensionarii care au optat pentru plata pensiei prin cont bancar primesc astăzi pensiile recalculate, după ce ieri, 11 septembrie 2024, drepturile bănești au fost virate către instituțiile bancare.

Pentru cei care își primesc #pensia prin intermediul Poștei Române, distribuirea mandatelor de plată a început pe 2 septembrie.

Din totalul de 4,6 milioane de pensii din sistemul public, aproximativ 82,5% au crescut la #recalculare. Finalizarea plăților este confirmarea că nicio pensie nu a scăzut. Scopul legii este eliminarea inechităților între pensionari și întărirea principiului contributivității. Legea asigură creșterea anuală a pensiilor dar și predictibilitate atât pentru pensionari cât și pentru angajați.”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Miercuri seara, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că va remedia în cel mai scurt timp posibil neconcordanțele dintre deciziile de recalculare și taloanele de pensii.

În această perioadă, odată cu transmiterea deciziilor de recalculare şi a taloanelor de pensie, au apărut unele neconcordanţe. Facem referire în special la situaţia în care pensionarul a primit talonul de plată cu pensia aferentă lunii august 2024 deşi intrase în posesia deciziei de recalculare în cuprinsul căreia era evidenţiat un venit mai mare. Aceste situaţii izolate au fost determinate de perioada foarte scurtă avută la dispoziţie pentru emiterea a peste 4,6 milioane de decizii. Aceste disfuncţionalităţi au fost identificate şi vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, urmând ca pensionarii să primească sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi", arată CNPP, precizând că „procesul de recalculare a reprezentat cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii ce vizează recalcularea tuturor pensiilor în plată, la data de 31.08.2024, impactând cca 4,6 milioane de pensionari”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite