Cine riscă să nu primească pensia în septembrie și octombrie. Soluția găsită de Casele de Pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritățile au promis că procesul de recalculare a tuturor pensiilor românilor va fi finalizat până la data de 1 septembrie, însă sunt și situații în care acestea nu au ajuns la beneficiari.

Un pensionar verifică câți bani i-au mai rămas în portofel după ce și-a cumpărat medicamentele
Mii de pensionari riscă să nu aibă cu ce să-și cumpere medicamente în septembrie și octombrie

Dosarele noi de pensionare suferă decalaje majore în ceea ce privește plățile din cauza aglomerației de la Casele de pensii, generată de revizuirea deciziilor de pensie, potrivit autorităţilor.

Concret, cei care şi-au depus dosarele de pensionare în lunile august şi septembrie nu au beneficiat, ca în ultimii ani, de procedurile de verificare și calculare a cuantumului pensiei, din cauza volumului mare de activitate pe care angajații Caselor de Pensii trebuie să-l ducă cât mai repede la bun sfârșit.

Reprezentanții Caselor de Pensii recomandă persoanelor aflate în astfel de situații să meargă la ghișee pentru a putea primi banii.

„Pensionarii pot fi plătiți în situații excepționale printr-un mandat poștal sau prin ordin de plată, direct în contul bancar al persoanei. O să vedem un sub ce formă le putem da banii pensionarilor, pentru că în luna septembrie clar nu vor încasa pensiile (cei care au depus recent dosarele de pensionare n.red.), iar în în luna octombrie deja e cu semnul întrebării”, a declarat pentru NewsWeek Maria Andronache, directorul Casei de Pensii Județene Iași.

Aglomerația de la Casele de Pensii a fost creată și de erorile din deciziile de recalculare, după cum a informat chiar Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

„Potrivit Convenției încheiate cu C.N. Poșta Română S.A. procesul de distribuire a deciziilor de recalculare emise în temeiul art.144 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii este în curs de desfășurare, urmând a fi finalizat la data de 31.08.2024;

În acest proces au fost identificate anumite situații care au impus retragerea unor decizii, cum ar fi:

  •  Erori în tehnoredactarea adresei de domiciliu/reședință la care trebuiau transmise deciziile de recalculare;
  •  Identificarea unor decizii de recalculare emise anterior datei la care a intervenit decesul beneficiarului;
  •  Necesitatea unor verificări suplimentare pentru a avea un calcul corect al pensiilor.

Subliniem și cu această ocazie că manifestăm o preocupare permanentă pentru corectitudinea tuturor elementelor cuprinse în deciziile de recalculare iar funcționarii caselor teritoriale de pensii sunt la dispoziția pensionarilor, prin orice mijloace de comunicare, în vederea clarificării tuturor nelămuririlor legate de aceste decizii”, a informat CNPP.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite