Ministrul Agriculturii acuză supermarketurile de practici neloiale: Lapte marca proprie vândut cu 4,9 lei, iar pe brand - 9 lei

0
Publicat:

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat miercuri că producătorii români trebuie să aibă în supermarketuri produse pe care este inscripționat brandul la preţul corect, pentru că a observat practici neloiale în care laptele este vândut cu 9 lei de producător, dar cu doar 4,9 lei pe marca proprie a supermarketului.

O tânără se uită cu atenție la prețurile alimentelor de pe un raft
Ministrul Agriculturii supermarketurile de practici neloiale. Foto arhivă

Modificarea Directivei 733 a fost solicitată încă din anul 2025, în Consiliul Agri-Fish, de către omologul meu francez. În momentul de faţă, Comisarul European a pus în discuţie modificarea Directivei 733 privind practicile comerciale neloiale. La nivelul Consiliului de Miniștri am venit cu 4 puncte foarte importante. Pe de o parte, cred că nu este normal ca adaosul comercial practicat de marcă proprie, faţă de brandul românesc să fie diferit. Eu am solicitat în intervenţie ca adausul comercial pe aceeaşi categorie de produs să fie unitar, pentru toate aceste produse, că este marcă proprie, că este brand naţional”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la Digi24.

El a precizat că a solicitat inclusiv, pentru a nu se mai crea practică comercială neloială, interzicerea refacturării remizelor şi riscurilor.

Ce înseamnă acest lucru? În momentul de faţă este o practică neloială către producătorii români şi către fermierii români, prin care anumite magazine refacturează 25% din valoarea produselor livrate de către procesatorii români”, a subliniat ministrul.

Ministrul Agriculturii a dat asigurări că nu sunt afectaţi nici fermierii, nici producătorii români.

Producătorii români trebuie să aibă pe magazinul de retail brand, la preţul corect. Nu marca proprie să aibă un preţ, la litru de lapte marcă proprie să fie 4,90 lei, iar brandul românesc, acelaşi producător, să aibă litrul de lapte cu 9 lei. Asta înseamnă o diferenţă foarte mare de preţ între marcă apropie şi brandul românesc. De aceea cred că trebuie să aliniem acest adaos comercial practicat pe aceeaşi categorie de produs, iar eu vă spun că prin această aliniere nu mai există practică neloială între brandul românesc şi marca apropie, iar producătorii vor vinde la un preţ corect, iar aceste produse vor fi pe rafturile magazinului de retail din România”, a menţionat Florin Barbu.

Potrivit ministrului Agriculturii, adaosul comercial practicat pe brandul românesc este unul foarte mare, iar dacă adaosul comercial ar fi unitar, aşa cum se practică şi pe marcă apropie, brandul românesc ar avea acelaşi preţ ca marca proprie.

Despre acuzaţia că s-a inspirat cu această măsură de la proiectul AUR depus în Parlament în octombrie 2025, ministrul Florin Barbu a spus: „Nu, eu am propus acest lucru încă din 2024 la o conferinţă. Nu am copiat niciun proiect al AUR” a ţinut să menţioneze Barbu.

Ministrul Agriculturii cere limită de maximum 20% pentru mărcile proprii 

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a cerut marți la Bruxelles impunerea unei limite de maximum 20% din totalul mărfurilor pentru mărcile proprii din supermarketuri, precum şi stabilirea unui adaos comercial similar sau identic pentru aceeaşi gamă de produse.

În cadrul discuţiilor, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a salutat revizuirea Directivei privind practicile comerciale neloiale şi a subliniat importanţa consolidării poziţiei fermierilor şi a micilor furnizori în lanţul agroalimentar. Ministrul a arătat că, deşi aplicarea Directivei 633/2019 a îmbunătăţit relaţiile contractuale, încă există practici care afectează veniturile fermierilor, precum refacturarea, rabaturile şi remizele impuse, dar şi limitarea accesului la raft şi extinderea excesivă a mărcilor proprii ale marilor reţele comerciale (...) Astfel, Florin Barbu a propus în cadrul Consiliului AgriFish, în prezenţa comisarului european pentru Agricultură şi Alimentaţie şi a miniştrilor din statele UE, patru măsuri pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale: limitarea mărcilor proprii ale retailerilor la maximum 20% din volumul realizat, stabilirea unui adaos comercial similar sau identic pentru aceeaşi gamă de produse, eliminarea refacturării remizelor şi a rabaturilor abuzive şi reglementarea clară a discounturilor pentru a preveni vânzarea sub costul de producţie", a informat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit sursei citate, oficialul MADR a evidenţiat necesitatea instituirii unor instrumente suplimentare pentru o distribuţie echitabilă a valorii adăugate pe lanţul agroalimentar, cu respectarea regulilor pieţei unice şi a principiului proporţionalităţii. Totodată, în viziunea demnitarului român, accesul echitabil la piaţă al producătorii locali este prioritar pentru securitatea alimentară şi diversitatea economică a Uniunii Europene.

Introducerea acestor măsuri este esenţială pentru echilibrarea pieţei şi facilitarea accesului producătorilor şi fermierilor noştri la rafturile marilor reţele comerciale", a declarat Florin Barbu.

În acelaşi timp, oficialul a semnalat situaţia dificilă a sectorului cărnii de porc la nivel naţional şi european, afectat de scăderi semnificative ale preţurilor la carcase şi porci vii, începând din octombrie 2025.

Cauzele principale sunt reprezentate de taxele impuse de China asupra importurilor din UE, restricţiile la export generate de Pesta Porcină Africană şi nerecunoaşterea regionalizării de către ţările terţe importatoare. În contextul costurilor ridicate de producţie şi al pierderilor financiare majore pentru fermieri, România a solicitat Comisiei Europene acordarea unor ajutoare excepţionale pentru sprijinirea sectorului suin, conform prevederilor europene privind intervenţia în caz de perturbări ale pieţei", a informat MADR.

Potrivit ministrului de resort, în România, pierderile fermierilor variază între 35 şi 40 de euro pentru fiecare porc sacrificat.

Reprezentanţii ministerului subliniază faptul că, prin participarea activă la reuniunile Consiliului AgriFish, România susţine interesele fermierilor şi producătorilor autohtoni la nivel european, promovând soluţii concrete pentru protejarea viabilităţii fermelor şi consolidarea securităţii alimentare. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite