Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat Tezaur, începând cu data de 13 mai

0
Publicat:

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%.

foto titluri de stat tezaur
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție de titluri de stat Tezaur

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat Tezaur sunt instrumente financiare gândite special pentru economisire. Ele sunt disponibile aproape permanent, au o dobândă competitivă și neimpozabilă, garantată de stat și sunt foarte ușor de achiziționat, în oficiile poștale sau în sediile Trezoreriei din toată țara. Oferă siguranță și venituri regulate celor care vor să facă economiile să producă suplimentar, în timp ce furnizează Guvernului resursele necesare pentru a-și îndeplini obiectivele financiare. Tocmai de aceea Tezaur rămâne un pilon al stabilității economice, fiind una dintre cele mai importante opțiuni de pe piață”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. 

Potrivit Ministerului Finanțelor, între datele de 13 mai 2024 – 6 iunie 2024, titlurile de stat Tezaur pot fi achiziționate online umai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. 

În același interval, pot fi achiziționate titlurile de stat și fizic, în mediul urban, și până la data de 5 iunie 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A., iar fizic se mai pot achiziționa și în perioada 13 mai - 7 iunie de la sediul unităților Trezoreriei Statului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite