MFP: BEI a acceptat extinderea cu doi ani a datei de finalizare a unui proiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Europeană de Investiţii a (BEI) a fost de acord cu prelungirea termenului de finalizare a unor lucrări în cadrul unei finanţări de 131 milioane euro pentru România privind reabilitarea infrastructurii şcolare din România, prin extinderea termenului de finalizare a proiectului cu doi ani şi modificarea rambursării împrumutului., informează Ministerul Finanţelor Publice (MFP) .

Obiectivul proiectului îl constituie reabilitarea, reconstruirea, modernizarea şi dotarea cu mobilier şcolar a circa 1.400 de unităţi şcolare din zonele rurale şi urbane, de pe întreg teritoriul României, precum şi a altor unităţi din domeniul educaţional, potrivit unui proiect publicat miercuri pe pagina de internet a ministerului.

Principalele amendamente vizează modificarea prevederilor contractului de finanţare privind condiţiile de tragere a unei tranşe din împrumut, în sensul simplificării procedurilor de disponibilizare a fiecărei tranşe, extinderea datei limită pentru disponibilizarea unei tranşe, respectiv înlocuirea datei de 31 mai 2009 cu data de 31 decembrie 2011, modificarea rambursării împrumutului, precum şi extinderea termenului de finalizare a proiectului de la 31 decembrie 2009 la 31 decembrie 2011.

Potrivit MFP, amendamentul propus nu majorează obligaţiile financiare ale României faţă de finanţatorul extern şi nici nu determină noi condiţionări economice faţă de cele convenite iniţial între părţi, relatează NewsIn.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite