MarketWatch: Scandalul emisiilor ameninţă existenţa grupului Volkswagen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volkswagen a devenit în luna iunie cel mai mare producător auto din lume, depăşind Toyota
Volkswagen a devenit în luna iunie cel mai mare producător auto din lume, depăşind Toyota

Grupul Volkswagen, cel mai mare producător auto mondial pe primul semestru al anului 2015, riscă falimentul din cauza scandalului privind emisiile, comentează MarketWatch, iar prima asumare a responsabilităţii ar putea fi înlocuirea directorului general Martin Winterkorn cu actualul şef al Porsche.

Potrivit publicaţiei Tagesspiegel, directorul general al grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, probabil va fi eliberat din funcţie vineri, din cauza scandalului privind emisiile poluante. Winterkorn, în vârstă de 68 de ani, director general din 2007, ar urma să fie înlocuit cu Matthias Müller, actualul şef al companiei Porsche, divizia de lux de VW.

Pe fondul acuzaţiilor autorităţilor americane, grupul VW a admis marţi că peste 11 milioane de vehicule cu motoare diesel vândute în întreaga lume sunt echipate cu softuri care induc în eroare sistemele de măsurare a emisiilor poluante.

„Este pusă sub semnul întrebării existenţa grupului Volkswagen“, comentează site-ul MarketWatch. „Acest lucru se întâmplă pentru că amenzile judiciare pe care grupul auto le riscă în scandalul emisiilor ar putea fi doar vârful aisbergului“, continuă MarketWatch, citând un studiu academic potrivit căruia VW ar risca penalităţi financiare pe pieţele auto de 7,5 ori mai mari decât amenzile.

Conform legislaţiei americane, Volkswagen riscă să plătească despăgubiri de peste 18 miliarde de dolari.

„Chiar dacă VW va reuşi să supravieţuiască în actuala formă, compania va ocupa o poziţie inferioară pe piaţă în următorii ani“, subliniază Market Watch.

Volkswagen a depăşit Toyota şi a devenit în iulie cel mai mare producător auto mondial, din punctul de vedere al vânzărilor efectuate în primul semestru al anului 2015.

Oficiali din Germania şi Franţa au cerut marţi ca investigaţiile referitoare la manipularea de către Volkswagen a testelor pentru emisiile poluante ale vehiculelor diesel să fie extinse la nivelul întregii industrii auto. 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite