Marcel Boloş: Sunt în pregătire 21 de proiecte pentru dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare

0
Publicat:

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a transmis, luni, că la nivel naţional sunt în pregătire 21 de proiecte în valoare totală de 4,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare pe fonduri europene.

Cele 21 de proiecte au fost preluate la începutul mandatului ministrului, Foto: Gov.ro
Cele 21 de proiecte au fost preluate la începutul mandatului ministrului, Foto: Gov.ro

Potrivit oficialului, ţinta asumată este cea de semnare, până la finalul acestui an, a contractelor de finanţare pentru 10 dintre acestea, cu o valoare totală de 2,3 miliarde de euro.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene continuă aceeaşi politică susţinută de investiţii, cât şi de sprijin pentru inveştiţii în infrastructura de apă şi canalizare, Guvernul României adoptând în acest sens o serie de măsuri care ajută proiectele de infrastructură de apă şi canalizare, atât în procesul de implementare, dar mai ales în procesul de absorbţie a fondurilor europene.

Sunt 29 de contracte de finanţare pe care noi le derulăm în prezent, cu o valoare de peste 7 miliarde de euro şi încă 21 de proiecte în pregătire, cu o valoare de 4 miliarde de euro, în jur de 4 miliarde şi jumătate. Deci, practic cu aceste proiecte, un buget generos de peste 11 miliarde de euro se află acum în implementare şi putem să spunem că prin aceasta, Guvernul României şi noi, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor europene, asigurăm implementarea acestor proiecte de infrastructură care sunt de bază pentru locuirea şi creşterea standardelor de calitate a vieţii oamenilor”, a declarat Marcel Boloş luni, la Ploieşti, unde a participat la semnarea unui contract de finanţare pentru dezvoltarea reţelei de apă şi canalizare în mai multe localităţi ale judeţului Prahova, transmite News.ro.

Ministrul Proiectelor Europene a precizat că în ceea ce priveşte cele 21 de proiecte aflate în pregătire, care au fost preluate la începutul mandatului său, ţinta asumată a MIPE este semnarea finanţării pentru 10 contracte aferente acestor proiecte, cu o valoare de 2,3 miliarde de euro.

Potrivit lui Boloş, bugetul pentru viitoarea perioadă de programare este de cinci miliarde de euro pentru infrastructura de apă şi canalizare.

Aşadar, nu o să fie probleme în implementarea acestor tipuri de proiecte” a dat asigurări ministrul.

Boloş a menţionat că este asigurată „implementarea continuă” a marilor proiecte în aşa fel încât nu există sincope în derularea acestora, ministrul precizand că „intrăm într-un proces de normalitate cu semnarea contractelor de finanţare”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite