Mai mult de o treime din companii vor să implementeze servicii de Inteligența Artificială Generativă

0
Publicat:

Peste o treime dintre companiile care investesc în AI preferă o abordare progresivă şi sistematică a adoptării, ceea ce indică o sensibilitate faţă de aspectele legate de etică şi responsabilitate, conform unui studiu realizat de EY.

foto inteligenta artificială
Peste o treime dintre companii doresc o implementare progresivă şi sistematică a GenAI

„Un procent de 43% dintre cele 1.405 de companii participante la studiul EY Reimagining Industry Futures Study investesc în inteligenţa artificială generativă, ceea ce confirmă statutul de tehnologie revoluţionară al GenAI. Per total, GenAI se clasează pe locul al treilea printre cele nouă tehnologii emergente incluse în studiu, pe primul loc poziţionându-se „Automatizarea şi inteligenţa artificială”. Dintre cei care investesc în prezent în GenAI, 80% lucrează la modele de validare a conceptului pentru aplicaţii, în timp ce 20% au în derulare proiecte pilot. În pofida importanţei în creştere a GenAI, 38% dintre respondenţi preferă o abordare progresivă şi sistematică a adoptării, ceea ce indică o sensibilitate faţă de aspectele legate de etică şi responsabilitate. În acest sens, 73% dintre respondenţi caută o mai bună înţelegere a conceptelor şi a scenariilor de utilizare a GenAI, 69% au declarat că au nevoie de mai multe cunoştinţe cu privire la riscuri, iar 52% sunt preocupaţi cu privire la potenţialul de desfiinţare a locurilor de muncă”, se menţionează într-un comunicat al companiei de consultanţă.

Potrivit sursei citate, priorităţile companiilor în ceea ce priveşte GenAI sunt dominate de nevoia de a îmbunătăţi guvernanţa datelor, pentru a combate riscurile legate de acurateţea şi etica datelor (46% dintre respondenţi). Printre principalele scenarii de utilizare a GenAI menţionate de companii se numără pregătirea angajaţilor şi colaborarea dintre aceştia (36%) şi vânzări şi asistenţa clienţilor (35%).

„În timp ce multe companii sunt din ce în ce mai interesate de Inteligenţa Artificială Generativă, un număr semnificativ sunt conştiente de potenţialele probleme legate de etică şi responsabilitate şi favorizează o abordare graduală a adoptării. Impulsul din spatele investiţiilor în GenAI este esenţial, pe măsură ce companiile continuă să evalueze impactul organizaţional general al acesteia, iar furnizorii care oferă soluţii pentru a aborda provocările legate de securitatea datelor, responsabilitate şi etică vor apărea probabil ca lideri de piaţă”, a declarat Cătălina Dodu, partener, lider al Departamentului de Consultanţă EY România şi Cybersecurity Leader EY South Cluster, citată în comunicat.

Pe de altă parte, conform studiului, tehnologia 5G înregistrează o creştere cu şase puncte procentuale a investiţiilor faţă de anul anterior, până la 79%. Companiile americane continuă să conducă în clasamentul pe regiuni al investiţiilor în 5G, 82% dintre acestea investind în prezent sau plănuind să investească în această tehnologie. Cu toate acestea, celelalte regiuni încep să recupereze decalajul: 79% dintre companiile europene şi 78% dintre companiile din Asia investesc în prezent sau plănuiesc să investească în tehnologia 5G, ambele regiuni înregistrând o creştere anuală de peste 10 puncte procentuale a investiţiilor derulate în prezent.

„Această evoluţie reflectă apariţia recentă a tehnologiei 5G de sine stătătoare în aceste regiuni. Per total, organizaţiile intervievate consideră riscurile cibernetice şi de protecţie a datelor drept cea mai mare provocare actuală legată de tehnologia 5G pe care nu o pot controla, pe fondul creşterii continue a atacurilor cibernetice asupra dispozitivelor conectate la internetul lucrurilor (IoT)”, se subliniază în comunicat.

Privind în perspectivă, companiile poziţionează explorarea relaţiei tehnologiei 5G cu inteligenţa artificială şi alte tehnologii emergente drept principala lor prioritate în viitor pentru adoptarea 5G (42%). Totuşi, raportul evidenţiază provocările permanente legate de ambiţiile companiilor de a combina tehnologiile, 60% dintre respondenţi declarând că furnizorii nu articulează în mod adecvat modul în care 5G şi IoT pot fi integrate cu inteligenţa artificială.

Ediţia 2024 a studiului EY Reimagining Industry Futures Study se bazează pe un sondaj online la care au participat 1.405 de companii, derulat în noiembrie 2023, fiind al cincilea val al acestui studiu anual. Chestionarul a fost format din întrebări cu răspuns multiplu şi enunţuri de tip acord/dezacord, respondenţii provenind din segmente de piaţă şi zone geografice multiple. Au fost incluşi în rezultatele studiului numai respondenţii care au selectat cel puţin „un nivel de cunoştinţe moderat” cu privire la iniţiativele IoT şi 5G din cadrul organizaţiilor lor. Întrebările au explorat comportamentele, atitudinile şi intenţiile companiilor faţă de tehnologiile emergente, inclusiv inteligenţa artificială, IoT şi IoT bazat pe tehnologia 5G.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite