Lira turcească a atins un nou minim istoric, iar acţiunile companiilor turceşti s-au prăbuşit după cutremur
0Moneda turcească a atins luni un nou minim istoric iar acţiunile companiilor turceşti s-au prăbuşit, după cutremurul devastator din noaptea de duminică spre luni, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Seismul s-a adăugat presiunilor venite din partea dolarului puternic, riscurilor geopolitice şi inflaţiei peste aşteptări din Turcia, iar rezultatul a fost că, la debutul tranzacţiilor, lira turcească a atins un minim istoric de 18,85 lire pentru un dolar, după care a recuperat o mare parte din pierderi.
Principalul indice bursier din Turcia a coborât cu 4,6%, în condiţiile în care cotaţiile principalelor bănci au scăzut cu peste 5%. Ulterior s-au recuperat din pierderi, astfel că, în jurul orei 9:10 GMT, a fost afişată o scădere de 2,5%.
„Evenimentele tragice din sudul Turciei, care a fost lovit de un cutremur puternic, reprezintă o sursă suplimentară de incertitudine înaintea unor alegeri cruciale care cel mai probabil vor fi organizate în luna mai", a declarat Piotr Matys, analist la In Touch Capital Markets.
Bursa Istanbul a anunţat că a suspendat temporar tranzacţiile cu acţiunile mai multor companii din zona unde a avut loc cutremurul.
Presiuni la nivel global
La nivel global, pieţele emergente sunt supuse la presiuni în condiţiile în care monedele şi acţiunile companiilor din lumea emergentă resimt efectele aprecierii dolarului ca urmare a celor mai recente date statistice care arată că economia americană a creat un număr de locuri de muncă peste aşteptări în luna ianuarie, ceea ce sugerează că Rezerva Federală va continua să majoreze dobânda de politică monetară, potrivit Agerpres.
Turcia resimte însă şi presiuni suplimentare, în contextul în care Tensiunile geopolitice au crescut recent după semnalele că SUA vor promova o linie mai dură în ceea ce priveşte sancţiunile impuse Rusiei, ceee ce s-ar traduce în noi presiuni asupra companiilor turceşti.
SUA a avertizat recent Turcia cu privire la exportul spre Rusia a unor produse chimice, microcipuri şi alte produse care pot fi utilizate în războiul împotriva Ucrainei.
Îngrijorări provoacă și recentele date privind inflaţia în Turcia.
„Datele privind inflaţia în Turcia publicate săptămâna trecută constituie un şoc, realimentând volatilitatea cursului de schimb dolar-liră. O nouă fereastră de volatilitate a cursului de schimb ar putea fi după colţ", spune Tata Ghose, analist la Commerzbank.
Cel puțin 500 de decese
Peste 500 de persoane au murit şi alte câteva mii au fost rănite, luni, în urma unui cutremur violent, cu magnitudinea 7,8, care a lovit centrul Turciei şi nord-vestul Siriei. Seismul a dus la prăbuşirea a numeroase clădiri, ceea ce a necesitat operaţiuni de căutare pentru salvarea supravieţuitorilor blocaţi sub dărâmături.
Turcia, care este situată în zona unor plăci tectonice importante, este afectată deseori de cutremure. Unul dintre cele mai grave cutremure din ultimii ani s-a produs în octombrie 2020 în oraşul Izmir de la Marea Egee, când peste 100 de persoane au murit