Kremlinul va lua măsuri pentru a „minimaliza” impactul embargoului impus de UE petrolului rusesc
0
Rusia plănuieşte să ia măsuri pentru a minimaliza impactul embargoului impus importurilor de petrol de către Uniunea Europeană (UE) cu scopul de a pedepsi Moscova pentru invadarea Ucrainei, a transmis miercuri Kremlinul, relatează AFP.
„Aceste sancţiuni vor avea un impact foarte negativ asupra Europei, asupra noastră şi asupra întregii pieţe mondiale a energiei”, avertizează un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, potrivit News.ro.
„Însă există o reorientare (a economiei ruse), care ne permite să minimalizăm consecinţele negative”, anunţă sursa citată.
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, au convenit să interzică în mod progresiv exportul de petrol rusesc către UE, conform unui anunţ făcut luni seara de preşedintele Consiliul European, Charles Michel.
Această reducere, care va fi pusă în aplicare până la sfârşitul anului, „acoperă imediat mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, tăind o sursă uriaşă de finanţare pentru maşina sa de război şi punând o presiune maximă asupra Moscovei pentru ca aceasta să înceteze conflictul”, a scris pe Twitter Charles Michel.
Potrivit reprezentanţilor Consiliului European, pachetul de sancţiuni va acoperi ţiţeiul, precum şi produsele petroliere livrate din Rusia către statele membre, însă va fi introdusă o excepţie temporară pentru ţiţeiul livrat prin conductă. Preşedintele Consiliului a afirmat că sancţiunile vor avea un impact imediat asupra a 75% din importurile de petrol ruseşti, iar până la sfârşitul anului 90% din petrolul rusesc importat în Europa va fi interzis.