Jim Rogers: Dacă aş fi în locul vostru, nu m-aş grăbi să adopt moneda unică

0
0

România ar trebui să nu se grăbească să adopte moneda unică înainte de a avea o economie stabilizată şi solidă, susţine celebrul investitor american Jim Rogers. În opinia acestuia, România ar trebui să ia în calcul trecerea la moneda unică după 2016 sau 2017, şi doar dacă euro va depăşi cu bine noul val de dificultăţi economice care, în opinia acestuia, urmează să vină în 2014-2015. Declaraţiile au fost făcute în ca

“Eu nu m-aş alătura zonei euro până când nu aş fi într-adevăr pregătit pentru asta” a spus Jim Rogers, răspunzând întrebării dacă România ar trebui sau nu să adopte moneda unică. “Nu m-aş gândi la asta înainte de a avea o economie bine aşezată şi solidă, şi nu înainte de a-mi fi securitizat bugetul naţional. După asta aş lua în consideraţie o astfel de schimbare în 2016 sau 2017. Mă indoiesc de faptul că România va fi pregătită pentru trecerea la euro în 2015, dar dacă ar fi gata cu unul sau doi ani mai târziu, ar fi o alternativă bună, cu condiţia ca euro să supravieţuiască până atunci” a adăugat celebrul investitor american. 

Jim Rogers a declarat însă că în acest moment este expus pe euro, considerând că, cel puţin pe termen scurt, moneda unică are o poziţie mult mai solidă decât cea americană. “Am portofoliul construit acum numai pe euro. Mi-am lichiditat expunerile pe toate celelalte monede în 2010, şi mi l-am reconstruit pe euro. Am cumpărat euro de atunci” a mai spus Jim Rogers. “Dacă ceva prost se va întâmpla cu dolarul american – şi să nu uităm că SUA stă pe o datorie publică imensă, care stă să explodeze în orice moment, o datorie care nu este doar cea mai mare din lume ci, în acelaşi timp cea mai mare din istorie – ei bine, într-un astfel de scenariu negativ pentru dolarul american, euro va fi categoric cea mai bună alternativă la dolar” şi-a argumentat acesta poziţia, completându-şi argumentaţia: “Zona euro nu este la fel de îndatorată, chiar dacă există un dezechilibru major între economiile supraîndatorate şi cele neîndatorate din Uniune”.

Celebrul investitor american consideră că o nouă perioadă de dificultăţi majore pentru economia globală este inevitabilă pentru perioada 2014 – 2015, şi susţine că în cazul în care euro va supravieţui şi acestei încercări, zona euro ar putea fi un loc potrivit pentru ţări precum România. În caz contrar însă, intrarea într-o zonă economică cu probleme nu ar fi decât o sursă de probleme majore pentru România.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite