CNAIR a lansat licitaţia pentru Autostrada Sibiu – Piteşti. Când vor fi gata cei 10 kilometri care costă 2 miliarde de lei

CNAIR a lansat licitaţia pentru Autostrada Sibiu – Piteşti. Când vor fi gata cei 10 kilometri care costă 2 miliarde de lei

CNAIR a lansat licitaţia Secţiunii 4 a Autostrăzii A1 Sibiu-Piteşti, respectiv 9,86 km între Tigveni şi Curtea de Argeş. Costul estimat este de 2 miliarde de lei fără TVA.

Sectorul conţine şi un tunel de 1,35 km în apropierea oraşului Curtea de Argeş, primul tunel forat (săpat în versant) de pe o autostradă din ţara noastră, scrie Asociaţia Pro Infrastructura pe pagina sa de Facebook, precizând că tronsonul are poduri şi viaducte de aproape 2,5 km lungime totală. 
 
„Împreună, structurile majore ajung la 40% din traseu. Nici nodul Tigveni nu este de neglijat sau pasajele peste autostradă. Ca să se respecte rigorile legislaţiei de mediu, se vor instala panouri fonoabsorbante pe 4 km!
 
Pe lângă dotările şi caracteristicile drumului, preţul estimat aparent exorbitant, de 425,5 milioane de euro, include şi riscurile derivate din faptul că investigaţiile de teren sunt grosiere (suntem diplomaţi).
 
Aşa păţeşti când studiul de fezabilitate este prost: trebuie să laşi "marjă de eroare" astfel încât contractul de lucrări să poată acoperi eventualele probleme tehnice (alunecări, modificări de soluţii).
 
Nu vă grăbiţi. Vom circula cu 130 km/h pe-aici prin anul 2025, cel mai devreme”, informează Asociaţia.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: