„Inflaţia“ din industrie urcă din nou spre 6%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna martie 2012, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au înregistrat o creştere cu 1% comparativ cu luna precedentă şi o creştere cu 5,8% faţă de luna corespunzătoare din anul 2011, anunţă Institutul Naţional de Statistică.

Avansul costurilor de producţie din industrie se transferă în câteva luni la consumatorul final, astfel că ne putem aştepta, în vară, la scumpiri ale produselor nealimentare din coşul de consum (îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilă, articole de întreţinere a locuinţei etc.).

Salubritatea, tot mai scumpă


Preţurile producţiei industriale pe total au înregistrat, în martie, o creştere cu 5,8% faţă de luna corespunzătoare din anul 2011.
Pe secţiuni (sectoare de activitate) s-au remarcat creşteri de preţuri la distribuţia apei - salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+29,2%), în industria prelucrătoare (+5,8%), la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+4,8%), în industria extractivă (+3,2%).
Pe marile grupe industriale, creşteri semnificative de preţuri se remarcă la produsele din industria energetică (+11,3%). Sub nivelul înregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor de uz curent (+4,1%), industria bunurilor de capital (+3,6%), industria bunurilor intermediare (+3,1%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1,6%).

Preţuri mai mari la export

Comparativ cu februarie, preţurile producţiei industriale au crescut în martie cu 1%. După destinaţie, preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă au crescut cu 0,7%, iar cele pentru piaţa externă au crescut cu 1,6%, a mai anunţat INS.
Pe secţiuni (sectoare de activitate) s-au înregistrat creşteri de preţ în industria prelucrătoare (+1,3%). În industria extractivă şi la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat preţurile au scăzut cu 1,0%, respectiv 0,4%.
Pe marile grupe industriale se constată creşteri de preţuri în industria energetică (+2,3%), industria bunurilor intermediare (+0,7%), industria bunurilor de uz curent (+0,2%) şi industria bunurilor de capital (+0,1%). În industria bunurilor de folosinţă îndelungată s-au înregistrat scăderi de preţuri (-0,1%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite