In decembrie, CN Lignitului Oltenia nu-si face bilantul pe 2003, ci programul de productie pentru pragul iernii 2004
0Activitatea Companiei Nationale a Lignitului Oltenia - CNLO SA Tg. Jiu se desfasoara pe raza a trei judete: Gorj, Valcea si Mehedinti, pe o suprafata de peste 2.400 kmp, fiind localizata in bazinele
Activitatea Companiei Nationale a Lignitului Oltenia - CNLO SA Tg. Jiu se desfasoara pe raza a trei judete: Gorj, Valcea si Mehedinti, pe o suprafata de peste 2.400 kmp, fiind localizata in bazinele miniere Rovinari, Jilt, Motru, Berbesti si Mehedinti. Rezervele geologice industriale situate in aceste judete sunt evaluate la 2 miliarde de tone, din care 1,156 miliarde tone sunt rezerve situate in campurile miniere viabile economic cu o putere calorica cuprinsa intre 1.650 si 1.950 kcal/kg.
Aceste rezerve, la o productie anuala de circa 27 milioane tone, asigura necesarul de carbune pentru o durata de aproape 45 de ani.
Avand in administratie si exploatare aceste zacaminte de lignit, CNLO are un potential productiv de 31 milioane tone/an.
Acest nivel de productie ii permite companiei sa functioneze in conditii de eficienta economica la o cerere de +/-10%. Ceea ce este foarte important si, probabil, foarte multi nu stiu, este faptul ca, incepand cu 1997, CN Lignitului Oltenia nu primeste subventii de la bugetul de stat si a inregistrat in fiecare an profit din exploatare.
2 miliarde de tone, rezervele de lignit ale Romaniei
Cifra de afaceri a Companiei Nationale a Lignitului este de 10.952 miliarde lei - 280 milioane euro, la o productie de 25 milioane tone de lignit pe an, dar si de peste 300 milioane euro, la o productie de 27 milioane tone de lignit pe an. Capitalul social este de circa 2.344,5 miliarde lei - 70 milioane euro. Cererea de carbune a avut o evolutie fluctuanta intre 17,7 milioane tone in 1999 si 27 milioane tone in 2001, conditii in care gradul de utilizare a capacitatii de productie a variat intre 50 si 80%. Beneficiarii CNLO sunt unitatile termo-energetice: Turceni, Rogojelu, Craiova II, Isalnita, Halanga, Govora, Brasov, Timisoara, Arad si Oradea. Prin carbunele energetic livrat termocentralelor, CNLO asigura 33-35% din productia energetica a Romaniei, precum si producerea agentului termic si resurse energetice pentru un numar mare de localitati urbane si rurale, inclusiv cateva din marile orase. Din capacitatea de productie anuala a companiei de 31 milioane tone, 28,5 milioane tone se realizeaza in cariere si 2,5 milioane tone in subteran. De remarcat este faptul ca 28,5 milioane tone de lignit sunt exploatabile in conditii de eficienta economica - 6,6 euro/Gcal, iar intr-un an normal hidrologic, cererea de carbune pentru consumul intern al Romaniei este estimata de 23-27 milioane tone/an. O cerere mai mare de 27 milioane tone/an ar asigura posibilitatea de scadere a costului de productie si inclusiv a pretului de livrare. Desi CNLO a intrat cu 1 milion de tone de lignit pe stoc in primavara, seceta care s-a facut resimtita inca din luna mai l-a epuizat rapid, iar cei 16.065 de mineri, cati are in prezent CNLO, au trecut la timpul de lucru de la cinci la sapte zile. In contextul in care asta-vara Hidroelectrica si-a redus productia de energie la 25%, iar Nuclearelectrica si-a oprit reactorul 1, Termoelectrica a repus in functiune centrale intrate in conservare sau reparatii. Energia hidro a fost suplinita, in timp record, de energia pe carbune. Astfel, prin aportul suplimentar de lignit realizat in lunile iunie-septembrie, se poate spune fara exagerare ca Lignitul Oltenia a salvat productia de energie electrica a Romaniei. Iar productia de energie nu numai ca nu a suferit in vreun fel, dar nici macar nu s-a trecut la anumite limitari de consum.
Cererea si oferta de lignit in Romania
Cererea de carbune in ultimii sase ani a fluctuat intre 17,7 milioane tone in 1999 si 27 milioane tone in 2001, conditii in care gradul de utilizare a capacitatii de productie a variat intre 50 si 80%.
Beneficiarii C.N. Lignitului Oltenia sunt unitatile termo-energetice: Turceni, Rogojelu, Craiova II, Isalnita, Halanga, Govora, Brasov, Timisoara, Arad, Oradea, organizate ca societati comerciale in care statul este unic actionar fie prin Ministerul Economiei si Comertului, fie prin autoritatile publice locale si judetene. CNLO asigura prin carbunele energetic livrat termocentralelor 33-35% din productia energetica a Romaniei, producerea agentului termic si resurse energetice pentru un numar mare de localitati urbane si rurale, inclusiv cateva din marile orase ale tarii.
Capacitatea de productie anuala este de 31 milioane tone - 28,5 milioane tone in cariere, 2,5 milioane tone in subteran; peste 28,5 milioane tone sunt exploatabile in conditii de eficienta economica la pretul de 6,6 euro/Gcal.
Cererea de carbune pentru consumul intern este estimata la 23-27 milioane tone pe an.
Iar cresterea cererii de carbune la peste 27 milioane tone pe an asigura posibilitatea de scadere a costului de productie si implicit al pretului de livrare.
Cu 27 milioane tone de carbune pe an, situatia este favorabila pentru Lignit Oltenia
Despre importanta lignitului in producerea energiei electrice, Ion Vulpe, directorul general al CNLO, declara: "CN Lignitului Oltenia nu primeste de sase ani subventii si lucreaza in profit. Aceasta se datoreaza unui program de restructurare riguros intocmit si la momentul potrivit, dar si respectat cu litera de lege. Este vorba de Programul de dezvoltare, eficientizare si acompaniament social. Activitatea de productie a fost concentrata in perimetrele miniere cu potential de eficienta economica, reducand activitatea in subteran. Fondurile de dezvoltare au fost directionate spre acele cariere cu potential de dezvoltare si eficienta economica. Am continuat programul de modernizare si retehnologizare concomitent cu restructurarea tehnologica si tehnica prin reducerea numarului de utilaje in functiune si cresterea indicilor de functionare. Au fost desprinse activitatile auxiliare si conexe, care au fost transformate in societati comerciale. Totodata, am fost nevoiti sa recurgem la disponibilizari atat in 2002, cat si in 2003. Acestea au fost efectuate conform programului de acompaniament social convenit cu sindicatele. CN Lignitului Oltenia este capabila sa alimenteze centralele ritmic si constant, indiferent de fluctuatiile de temperatura.
Perioadele reci nu ne pun probleme. In anii '85-'86 erau geruri de -300C si noi tot excavam. In plus, perioadele cu temperaturi extreme sunt scurte. La -50C, lucram normal, iar la -10-150C ne reducem activitatea cu 20%, ceea ce inseamna ca putem produce 70.000 tone/zi. Consumul mare de carbune se realizeaza la centralele termoelectrice Craiova II, Isalnita, Turceni si Rovinari. Astfel, vom putea trece pragul de iarna fara nici o problema - atat trimestrul patru 2003, cat si primul trimestru din 2004. Daca producem un nivel de minimum 27 milioane tone/an, situatia poate fi favorabila pe toate planurile.