Huawei şi UPC finalizează tranzacţia de externalizare a unor servicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurentei a autorizat tranzacţia prin care Huawei Technologies SRL preia personal şi active de la UPC România SRL în vederea prestării serviciilor de întreţinere a reţelelor publice terestre de comunicaţii cu acces la punct fix din România.

Huawei Technologies SRL are ca obiectiv principal de activitate comerţul de componente şi echipamente electronice şi de telecomunicaţii. Huawei furnizează în România echipamente/servicii asociate atât reţelelor publice şi private de telecomunicaţii cu acces la punct fix, cât şi celor cu acces la puncte mobile, precum şi terminale mobile – telefoane mobile, tablet, ceasuri inteligente.

UPC România oferă servicii de retransmisie a programelor audiovizuale, sevicii de internet în bandă largă, precum şi servicii de telefonie la punct fix.

Acordul dintre cele două companii a fost încheiat în 2016.

Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu reglementările în domeniu, şi a constatat că activităţile companiilor nu se suprapun în România. Ca urmare, operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite