Grecia majorează din nou salariul minim, înaintea alegerilor. La cât va ajunge
0Guvernul Greciei va majora de luna viitoare salariul minim, a treia creştere în mai mult de un an, a anunţat vineri premierul Kyriakos Mitsotakis, cu câteva luni înaintea încheierii mandatului său.
Guvernul conservator de la Atena, al cărui mandat de patru ani se încheie în iulie, a majorat de două ori salariul minim brut lunar în 2022, la 713 euro, în condiţiile în care veniturile gospodăriilor sunt afectate de inflaţia ridicată, scrie Reuters, potrivit Agerpres.
Acum, autorităţile de la Atena intenţionează să majoreze de la 1 aprilie salariul minim cu 9,4%, la 780 euro pe lună. "Suntem conştienţi cu toţii că salariile în ţara noastră încă sunt scăzute, deşi inflaţia importată pune presiune suplimentară pe ele", a declarat Mitsotakis la televiziunea publică.
Acesta a adăugat: "Evident, noua creştere nu va rezolva problema. Dar, desigur, va oferi un sprijin important. Creşterea este la nivelul maxim pe care îl poate oferi Guvernul ţinând cont de capacitatea financiară a ţării".
Din 2020, Grecia a cheltuit peste 40 miliarde de euro în subvenţii şi sprijin financiar pentru persoanele fizice şi juridice afectate de pandemie şi cu creşterea costurilor cu energia, în urma războiului din Ucraina.
De asemenea, în 2023 au fost majorate pensiile cu 8%, prima creştere din 2010, când a izbucnit criza datoriilor suverane, care a provocat reducerea pensiilor până în 2018.
Conform Eurostat, 13 state membre din estul şi sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).
Grecia, Bulgaria şi România au cele mai mari costuri legate de locuinţe în mediul rural din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate în luna februarie de Eurostat.