Germania: Reducerea livrărilor de gaz către Europa este „un atac economic comis în mod deliberat” de Putin
0
Reducerea livrărilor de gaz rusesc către Europa prin conducta Nord Stream, decisă recent de Moscova, reprezintă „un atac” care urmăreşte „semănarea haosului pe piaţa europeană a energiei”, a spus ministrul german al Economiei, Robert Habeck.
„Ceea ce am văzut săptămâna trecută capătă o altă dimensiune. Reducerea livrărilor de gaz prin Nord Stream este un atac la adresa noastră”, a spus ministrul german într-un discurs rostit la Berlin în faţa patronatului din industrie, relatează AFP, citată de Agerpres.
Acest „atac economic” a fost „comis în mod deliberat” de preşedintele rus Vladimir Putin, a adăugat el.
„Am văzut deja acest lucru de mai multe ori, cu reducerea livrărilor de gaz în Bulgaria, Polonia sau în Danemarca. Este vorba de a semăna haos pe piaţa europeană de energie” prin creşterea preţurilor, a avertizat Robert Habeck.
Grupul rus Gazprom a scăzut săptămâna aceasta livrările către Europa prin gazoductul Nord Stream cu 40%, apoi cu 33%, invocând o problemă tehnică.
Dar pentru guvernul german, este o „decizie politică”, menită să cântărească în confruntarea dintre Moscova şi ţările occidentale privind războiul din Ucraina.
Pentru a face faţă acestei scăderi a livrărilor, Berlinul a anunţat duminică o utilizare sporită, până în 2024, a centralelor pe cărbune pentru a produce energie electrică.
O decizie incomodă pentru acest guvern de coaliţie care a promis că va elimina treptat cărbunele până în 2030.
Despre situaţia aprovizionării cu gaze
Pe 14 iunie, Gazprom a anunţat că „a fost nevoită” să reducă livrările de gaz prin Nord Stream în comparaţie cu planul, din cauza revenirii premature a unităţilor de pompare pe gaz din reparaţii de la Siemens şi a identificării unor defecţiuni tehnice ale motorului.
Şeful Gazprom, Alexei Miller, la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg din 16 iunie, a declarat că astăzi nu există nicio modalitate de a rezolva problema cu furnizarea de motoare reparate pentru Nord Stream. Problema a apărut din cauza faptului că Siemens repară motoarele doar la o fabrică din Canada. Aplicarea de sancţiuni a dus la o întârziere a livrării, pentru că doar Canada a impus sancţiuni împotriva Gazprom, iar acum Siemens nu poate lua înapoi motoarele reparate pentru Gazprom, a explicat Miller.
Din această cauză, doar 40% din gazul ce poate fi pompat la capacitatea maximă a conductei este pompat în prezent prin Nord Stream. Agenţia Federală de Reţea din Germania a remarcat că nu vede o „relaţie cauzală” între partea tehnică a problemei şi o reducere atât de semnificativă a livrărilor.