Fiscul din Galaţi scoate la vânzare peste 50 de autoturisme înmatriculate în Bulgaria, Moldova şi Marea Britanie, la preţuri începând de la 900 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile scoase la vânzare de Fiscul din Galaţi au preţuri mici, însă sunt suficient de vechi FOTO Adevărul
Maşinile scoase la vânzare de Fiscul din Galaţi au preţuri mici, însă sunt suficient de vechi FOTO Adevărul

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi scoate la vânzare, fără licitaţie, peste 50 de autoturisme înmatriculate în Bulgaria, Republica Moldova şi Marea Britanie, majoritatea fabricate înainte de anul 2000, la preţuri începând de la 900 de lei.

De exemplu, un autoturism marca Opel Omega, culoarea neagră, fabricat în 1989 şi înmatriculat în Republica Moldova, este scos la vânzare cu 894,25 lei, preţul incluzând şi TVA.

În oferta Fiscului din Galaţi este inclus şi un autoturism marca Volkswagen Passat, diesel, cu o capacitate de 1.900 cmc. Are culoarea albastru închis, este fabricat în 2001, înmatriculat în Bulgaria şi un preţ de 7.233,5 lei. La sesiunea de vânzare organizată în luna iulie, acelaşi model avea un preţ de 8.510 lei. Un Volvo S80, diesel, cu o capacitate de 2.400 cmc, gri metalic, fabricat în 2003 şi înmatriculat tot în Bulgaria este scos la vânzare cu 14.884,84 lei, preţul la precedent sesiune fiind de 17.511 lei. 

Oferta Fiscului cuprinde şi autoturisme înmatriculate în Marea Britanie, aşadar, cu volan pe dreapta. O Honda CRV, pe benzină, cu o capacitate de 1.796 cmc, fabricată în 2000 este scoasă la vânzare cu 5.480 de lei, preţ redus de la 6.654,65 lei. 

Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite