Fabrica Dacia de la Mioveni rămâne închisă. Producţia ar fi trebuit reluată pe 5 aprilie
0Groupe Renault România a anunţat joi că prelungeşte perioada de întrerupere a activităţii de producţie de la uzinele Dacia din Mioveni, în contextul propagării virusului COVID -19 la nivel global şi al evoluţiei crizei sanitare.
În vederea reluării producţiei, Groupe Renault România acţionează pentru a aplica măsuri corespunzătoare, care să asigure angajaţilor protecţie în desfăşurarea activităţii, potrivit unui comunicat al companiei. Angajaţii şi partenerii de business vor fi informaţi despre activităţile Groupe Renault România şi redemararea producţiei.
Anterior, în cursul zilei de joi, ministrul Economiei Virgil Popescu a transmis că reprezentanţii Dacia pregătesc un scenariu de reluare a producţiei, în aşa fel încât să protejeze sănătatea oamenilor, şi s-a arătat optimist că acest lucru se va întâmpla, poate, în a doua parte a lunii aprilie.
Dacia încetat activitatea după instaurarea stării de urgenţă în România. Producţia în uzinele din Mioveni ar fi trebui să fie reluată în 5 aprilie.