Experţii FMI se întorc la Bucureşti. Începe a doua evaluare a acordului preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Bucureşti intră din nou sub lupa instituţiilor internaţionale, începând cu 20 iulie până pe 1 august.

În această perioadă, o misiune comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), a Comisiei Europene (CE) şi a Băncii Mondiale va fi prezentă în România, pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv pe care ţara noastră l-a încheiat la sfârşitul lunii martie. Ca de fiecare dată, reprezentanţii celor trei instituţii vor analiza dacă Guvernul şi-a făcut temele, conform angajamentelor asumate.

Vara se anunţă una dificilă pentru autorităţi din acest punct de vedere, pentru că până la sfârşitul lunii august, Executivul s-a angajat să elimine subvenţiile de la bugetul de stat pentru energia termică. Tot în vara acestui an, peste 7.000 de posturi din societăţile feroviare, companiile energetice şi Poşta Română vor fi desfiinţate. Pe calendarul obligaţiilor asumate se află, printre altele, şi stabillirea până în septembrie a unui calendar de eliminare a preţurilor reglementate la gaze şi electricitate, sarcină ce revine  reglementatorului pieţei de energie.
 



Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite