Eximbank - capitalizata cu 2.100 miliarde lei
0In cursul anului viitor capitalul Eximbank ar urma sa fie majorat cu 700 miliarde lei, iar in 2004 cu inca 1400 miliarde lei. Aceasta este propunerea facuta de ministrul Finantelor in ultima sedinta
In cursul anului viitor capitalul Eximbank ar urma sa fie majorat cu 700 miliarde lei, iar in 2004 cu inca 1400 miliarde lei. Aceasta este propunerea facuta de ministrul Finantelor in ultima sedinta de guvern pentru a permite bancii sa dezvolte toate tipurile de credite destinate exporturilor. De asemenea, dobanzile pentru creditele de export ale produselor cu un ciclu scurt si mediu de fabricatie vor fi bonificate in proportie de 50% in 2003 si 40% in 2004. Avand in vedere ca impozitul pentru exportatori va creste de la 6% in prezent la 25% in 2004, Finantele au propus Guvernului o serie de stimulente pentru exportul de obiective complexe si produse cu ciclu lung de fabricatie: bonificatii ale dobanzii, garantii de export, asigurarea si reasigurarea creditelor de export pe termen scurt, mediu si lung. In plus, Eximbank va deschide linii de credit de furnizor si cumparator pentru piete de interes pentru exportul romanesc si va sprijini constituirea de societati mixte de promovare si comercializare a marfurilor romanesti. Pe langa activitatea bancii, ministerele vor coordona si ele programe de stimulare a exporturilor. Printre proiectele avute in vedere se numara programul coordonat de departamentul pentru comert exterior, un program de crestere a competitivitatii produselor industriale si agroalimentare, programul de sprijinire a IMM-urilor si planul national de cercetare-dezvoltare si inovare. Ministerul Finantelor a mai propus introducerea cosului valutar care sa reflecte structura de export-import a Romaniei, incheierea de acorduri de comert liber cu state pentru care exista un interes deosebit precum si imbunatatirea legislatiei si a institutiilor care se ocupa de stimularea exporturilor.