Euroins, după amenda de la ASF: Se depun toate eforturile pentru a procesa cererile cât mai rapid. Situaţia la care se face referire este excepţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: News.ro
FOTO: News.ro

Euroins România Asigurare-Reasigurare SA a transmis, joi, că depune toate eforturile pentru a îmbunătăţi în continuare toate procedurile privind timpul necesar procesării daunelor şi achitării prompte a despăgubirilor, anunţul fiind făcut după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a amendat compania tocmai pentru întârzierea plăţilor.

„Euroins depune toate eforturile pentru a procesa cererile cât mai rapid şi cât mai eficient posibil. Rezultatele schimbărilor pe care le implementăm în cadrul companiei au adus deja îmbunătăţiri vizibile, întrucât primim din ce în ce mai multe reacţii pozitive de la clienţi. Procesăm şi plătim mai mult de 12.000 de dosare de daună pe lună, pe care continuăm să le soluţionăm într-un termen cât mai scurt.

Subliniem că situaţia la care se face referire în comunicarea ASF, este doar excepţională, limitată la câteva zeci de cazuri şi nu este o practică obişnuită”, a declarat Tanja Blatnik, CEO Euroins România, transmite News.ro.

Drept dovadă, în medie, în T1 2022, Euroins a plătit daune în doar 5 zile, pentru mai mult de 35.000 de dosare, cu 25% mai rapid decât plăţile din ultima parte a anului 2021, afirmă compania.

Acest indicator s-a îmbunătăţit constant în ultimul an. În T4 2021, Euroins Romania a raportat oficial Autoritatii de Supraveghere Financiara că a plătit daune, în medie, în mai puţin de 7 zile.

„Rezultatele actuale arată o evoluţie semnificativă faţă de prima parte a anului trecut, când, în T2 2021, timpul mediu de plată a daunelor auto era de 38 de zile. Performanţa Euroins România, în prima parte a acestui an, vine ca urmare a schimbărilor începute în 2021, alături de creşterea echipei de experţi, digitalizarea companiei şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor în toate serviciile pe care le oferim”, precizează Euroins.

ASF a sancţionat Euroins cu amendă în cuantum de 419.900 lei pentru efectuarea cu întâriziere a plăţilor dosarelor de daună şi neachitare penalităţilor de întârziere.

Citeşte şi: Ce sancţiuni a aplicat ASF în luna mai. Euroins, noul lider RCA, amendă de peste 400.000 lei

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite