Eurobank, banca-mamă a Bancpost, va fi scoasă la privatizare în două etape

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eurobank deţine în România Bancpost
Eurobank deţine în România Bancpost

Fondul pentru stabilitate financiară al Greciei a avizat un plan pentru vânzarea în două etape a băncii elene Eurobank, care deţine în România Bancpost.

Planul prevede posibila intrare a unui investitor privat în acţionariatul băncii în primul trimestru al anului următor, cu un pachet de 30-40%, preluat prin majorare de capital, urmând ca ulterior participaţia să crească peste pragul de 50%, potrivit cotidianului elen Kathimerini.

Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară a preluat controlul 94% din Eurobank după ce a recapitalizat instituţia de credit.

Pregătirile pentru această primă etapă fac imposibilă vânzarea de acţiuni mai devreme de începutul anului următor, notează publicaţia.

Grupul bancar elen a înregistat în primul trimestru un profit net de 4,3 milioane de euro în România, faţă de o pierdere de o pierdere de 10,3 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Anul trecut, Eurobank a raportat pentru România pierderi de peste 35 milioane de euro, după un rezultat negativ de 25,1 milioane de euro în 2011.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite