Elvețienii de la Gunvor își retrag oferta de cumpărare a activelor Lukoil după ce SUA au numit compania „marioneta Kremlinului”
0Compania elvețiană de comerț cu materii prime Gunvor a anunțat joi că își retrage propunerea de a cumpăra activele externe ale gigantului energetic rus Lukoil, după ce Trezoreria Statelor Unite a descris-o drept „marioneta Kremlinului” și a transmis că Washingtonul se opune tranzacției.

Decizia pune capăt celei ce ar fi fost cea mai mare achiziție din istoria Gunvor și evidențiază eforturile administrației americane de a folosi sancțiunile pentru a izola Rusia și a reduce veniturile folosite de aceasta în războiul din Ucraina, notează Reuters.
„Președintele Donald Trump a fost clar: războiul trebuie să se încheie imediat. Atât timp cât (președintele rus Vladimir) Putin continuă aceste crime fără sens, marioneta Kremlinului, Gunvor, nu va primi niciodată licența de a opera și de a obține profit”, a transmis Trezoreria SUA într-o postare pe platforma X.
Seth Pietras, directorul pentru afaceri corporative al Gunvor, a precizat într-un e-mail că afirmațiile Trezoreriei sunt „fundamental greșite și false” și că firma „salută ocazia de a corecta această neînțelegere evidentă”.
„Între timp, Gunvor își retrage propunerea privind activele internaționale ale Lukoil”, a adăugat Pietras.
Trezoreria americană a impus luna trecută sancțiuni companiei Lukoil, în încercarea de a limita veniturile Rusiei folosite pentru a susține războiul.
După sancțiunile din octombrie, Lukoil a anunțat că a acceptat oferta Gunvor de a cumpăra activele sale din afara Rusiei. Acestea includ rafinării din Europa, participații în câmpuri petroliere din Kazahstan, Uzbekistan, Irak și Mexic, precum și sute de stații de alimentare din întreaga lume.
Opinia Trezoreriei americane în privința tranzacției este crucială, deoarece instituția are autoritatea de a emite licențe sau derogări care permit efectuarea unor operațiuni legate de entități sancționate.
Chiar și înainte de retragerea ofertei, bancherii și surse din industrie spuneau că aceasta ar fi fost dificil de dus la capăt, întrucât depășea cu mult capacitatea de împrumut a Gunvor.
Lukoil deține în România Rafinăria Petrotel și 320 de stații de distribuție carburanți dispuse pe întreg teritoriul țării, în care sunt circa 4.000 de angajați.
Sancțiunile impuse de SUA pot afecta indirect piața românească, având în vedere că Lukoil este operată prin intermediul unei companii înființate în Elveția în urmă cu câțiva ani – Litasco (despre care „Adevărul” a scris aici)























































