Electrica, forţată să intre în conflict cu giganţii energiei
0Pentru a obţine dovezile cerute de Curtea de Conturi, prin care certifică investiţiile făcute de străini după privatizare, Electrica trebuie să ceară de la Enel, E.ON şi CEZ documente confidenţiale, astfel că e nevoită să ceară ajutorul Curţii de Arbitraj de la Paris.
După o „coabitare“ relativ calmă de mai bine de opt ani cu partenerii săi străini, Electrica riscă să intre într-un conflict internaţional cu giganţii energiei care, la privatizare, au achiziţionat filialele Moldova (E.ON), Muntenia, Banat şi Dobrogea (Enel), respectiv Oltenia (CEZ)
Pe de-o parte, statul român – prin Curtea de Conturi – acuză aceste companii că nu şi-ar fi îndeplinit chiar toate clauzele din contractele de privatizare şi că banii aduşi la majorarea de capital nu ar fi fost alocaţi pentru investiţii. De cealaltă parte, giganţii energiei spun că au investit masiv în România, dar la cererea de a prezenta dovezi de natură contabilă răspund doar cu scrisori şi declaraţii pe proprie răspundere.
Presată să obţină dovezi mai consistente, pentru a ieşi din „corzile“ Curţii de Conturi, Electrica este nevoită să cheme în judecată aceste multinaţionale. Enel, E.ON şi CEZ vor fi, astfel, obligate să prezinte instanţei documentele pe care, potrivit Electrica, refuză să le prezinte statului român. Aşa s-a ajuns la Curtea de Arbitraj de la Paris, unde se vor negocia lucrurile astfel încât să nu degenereze într-un scandal cu accente juridice.
Investitorii vor să-i credem pe cuvânt
Până la urmă, care-i realitatea: după privatizarea filialelor Electrica s-a investit sau nu în echipamentele şi reţelele energetice? Înţelegerea iniţială, la privatizare, a fost ca banii pentru majorarea de capital să fie utilizaţi în investiţii, dar ulterior s-a bănuit că sumele au fost direcţionate către alte destinaţii, în timp ce investiţiile (mult mai mici) au fost realizate din alte surse, ceea ce încalcă prevederile contractelor încheiate cu statul român.
„Electrica a întreprins demersuri juridice pentru clarificarea situaţiei acestor sume şi înaintea controalelor Curţii de Conturi, şi în timpul controalelor, şi va continua şi după acestea. Cine poate să intre, însă, în contabilitatea partenerilor străini, să constate că acele investitţii au fost realizate din banii alocaţi la privatizare sau din contul lor curent? Dar nu putem nici să-i credem doar pe cuvânt, chiar dacă au dat declaraţii sub semnătură că au făcut investiţiile“, a declarat pentru „Adevărul“ Ioan Folescu, fost director general al companiei Electrica SA.
El a mai arătat că unii investitori aveau dreptul de a aloca bani în orice alt domeniu, chiar înafara filialei achiziţionate, alţi investitori – dimpotrivă, au fost constrânşi de anumite clauze şi „s-a ajuns la unele lucruri care nu mai pot fi elucidate decât pe cale juridică“.
„Curtea de Conturi vrea noi şi noi dovezi privind investiţiile străinilor şi, pentru că documentele pe care le avem noi sunt insuficiente, acele dovezi nu pot fi obţinute altfel decât cu ajutorul inei instanţe independente, cum este Curtea de Arbitraj de la Paris“, a încheiat Ioan Folescu.
Majorare de capital şi la Electrica Bucureşti
Metoda de privatizare prin majorarea de capital, folosită la filialele aflate acum în litigiu tocmai pentru că nu se pot clarifica împrejurările în care a avut loc majorarea, va fi aplicată şi la privatizarea Electrica Bucureşti. Zilele trecute a expirat termenul-limită până la care mai puteau fi înaintate propuneri şi sugestii în legătură cu un proiect de privatizare a filialei Electrica Bucureşti. „Capitalul social al Societăţii Electrica SA Bucureşti este de 2,06 miliarde de lei, fiind deţinut de statul român prin Ministerul Economiei în proporţie de 100%. În prezent, societatea desfăşoară activitatea de distribuţie a energiei electrice (n.n.- sub formă de monopol
natural, dar şi pe piaţa concurenţială), deservind cca. 3,5 milioane de clienţi“, se arată în nota de fundamentare a proiectului. Iniţiatorii prevăd emiterea unei hotărâri de guvern până la sfârşitul lunii februarie 2013 pentru vânzarea majoritară a acţiunilor deţinute de stat la Electrica, semnarea contractului cu consultantul de tranzacţie pentru vânzare majoritară până la sfârşitul lunii aprilie 2013 şi lansarea vânzării majoritare în vederea finalizării privatizării până la sfârşitul lunii noiembrie 2013.