Efectele pandemiei: Profitul OMV Petrom s-a înjumătăţit în primele şase luni ale anului
0OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a raportat o înjumătăţire a profitului net în prima jumătate a acestui an, rezultatul scăzând brusc de la 1,975 miliarde lei în primele şase luni din 2019 la 867 milioane lei în acest an.
Rezultatul vine pe fondul unei scăderi de 11% a veniturilor din vânzări, în primul semestru.
„Valoarea vânzărilor consolidate de 10.069 milioane lei în perioada ianuarie-iunie 2020 a scăzut cu 11% comparativ cu ianuarie-iunie 2019, ca urmare a evoluţiei negative a preţurilor de piaţă ale mărfurilor şi volumelor mai mici ale vânzărilor de produse petroliere, parţial contrabalansate de volumele mai mari ale vânzărilor de gaze naturale. Vânzările Downstream Oil au reprezentat 65% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările Downstream Gas au reprezentat 33%, iar cele din Upstream 1% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi)”, arată raportul companiei pe primele şase luni.
Potrivit companiei, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost în sumă de 1,250 miliarde lei, cu 44% mai mic comparativ cu valoarea de 2,224 miliarde lei din 1-6/19, în principal din cauza preţurilor de piaţă mai mici ale mărfurilor. Evoluţia negativă din segmentul Upstream, din cauza preţurilor mai mici la ţiţei şi gaze naturale, a fost parţial compensată de contribuţia pozitivă mai mare a segmentului Downstream, în principal ca rezultat al vânzărilor mai mari de gaze naturale, contractelor forward de energie electrică, al marjelor de rafinare mai mari precum şi al impactului pozitiv în legătură cu instrumentele de acoperire împotriva riscurilor aferente marjelor pentru distilatele medii. Rata efectivă a impozitului pe profit la nivel de Grup CCA excluzând elemente speciale a fost de 16% (1-6/19: 16%). Profitul net CCA excluzând elementele speciale atribuibil acţionarilor OMV Petrom S.A. a fost de 1,077 miliarde lei (1-6/19: 1,901 miliarde lei).
Elementele speciale cuprind venituri nete în valoare de 106 milioane lei, reprezentând în principal câştiguri temporare din contractele forward în Downstream Gas. Pierderile din deţinerea stocurilor au fost în suma de (384) milioane lei în 1-6/20, în principal că urmare a unei scăderi abrupte a preţului ţiţeiului. În 1-6/19 elementele speciale au cuprins cheltuieli nete în valoare de (35) milioane lei, în timp ce câştigurile din deţinerea stocurilor au fost în suma de 69 milioane lei.
Rezultatul din exploatare în 1-6/20 a scăzut la valoarea de 972 milioane lei, comparativ cu 2,258 miliarde lei în 1-6/19, în principal că urmare a mediului de piaţă nefavorabil, preţurile mai mici şi criză generată de COVID-19 având un impact negativ asupra performanţei Grupului. Rezultatul financiar net a scăzut uşor la 37 milioane lei în 1-6/20 (1-6/19: 53 milioane lei).
Prin urmare, profitul înainte de impozitare pentru 1-6/20 a fost în suma de 1,009 miliarde lei, mai mic comparativ cu 2,310 miliarde lei în 1-6/19.
Impozitul pe profit a fost în sumă de (142) milioane lei, în timp ce rata efectivă a impozitului pe profit a fost de 14% în 1-6/20 (1-6/19: 15%)
Profitul net atribuibil acţionarilor OMV Petrom S.A. a fost de 867 milioane lei faţă de 1,975 miliarde lei în primele şase luni din 2019.