Economia Marii Britanii, creștere zero între lunile iulie și octombrie
0Economia Marii Britanii a cunoscut o creștere zero între lunile iulie și septembrie 2024, potrivit cifrelor oficiale.

Recent, au apărut date care arată o creștere alarmantă a inflației, cea mai rapidă în ultimele opt luni, și faptul că economia țării ar fi urmat să scadă în octombrie, scrie BBC.
Ministra finanțelor a Marii Britanii, Rachel Reeves, a spus că redresarea economică, după 15 ani de ignoranță, reprezintă o provocare imensă.
Cifrele revizuite ar putea reprezenta o lovitură asupra guvernului, care promisese că se va concentra pe creșterea economiei. De asemenea, laburiștii au mai promis că această creștere va fi cea mai mare din rândul statelor G7.
Mediul de afaceri avertizase cu privire la măsurile anunțate în octombrie cu privire la buget, care includeau creșterea contribuțiilor la asigurările de stat și creșterea salariului minim, măsuri ce ar duce la concedieri și creșterea prețurilor.
Măsurile ar urma să fie implementate în aprilie, însă Mel Stride, ministrul de finanțe al guvernului din umbră, a declarat că ultimele cifre din ultimele trei luni dinaintea legii bugetului din octombrie declanșează semnale de alarmă cu privire la mersul economiei în 2025.
Rachel Reeves însă a declarat că legea va duce la o creștere pe termen lung, punând mai mulți bani în buzunarele oamenilor prin investiții sporite și reforme dure.
Purtătorul de cuvânt al trezoreriei, Daisy Cooper, a cerut guvernului să inverseze majorarea taxelor pe asigurările de stat aplicate întreprinderilor mici și să renunțe la sistemul de tarife pentru afaceri.
Grupul de afaceri CBI, ce reprezintă în prezent 170.000 de firme, a spus despre a declarat că sondajul său, bazat pe răspunsurile a 899 de firme, între 25 noiembrie și 12 decembrie, arată că întreprinderile din sectorul privat din toate industriile se așteptau la o „scădere abruptă a activității” în primele trei luni ale lui 2025.
Un sondaj separat realizat de British Retail Consortium (BRC), care reprezintă comercianții cu amănuntul din Marea Britanie, de la Marks and Spencer la Tesco, a sugerat pentru consumatori o „strângere a cheltuielilor din ianuarie”.
„Având în vedere că creșterea vânzărilor nu poate ține pasul, comercianții sunt nevoiți să mărească prețurile și să taie cheltuielile - închiderea magazinelor și înghețarea angajărilor”, declară directorul executiv al BRC.
Directorul general al pub-ului Alexander din Wimbledon, Mick Dore, a declarat că costurile vor crește în aprilie din cauza creșterii contribuțiilor la asigurările de stat, și totuși se arată optimist cu privire la cum va merge afacerea sa anul viitor.
Economistul-șef al Capital Economics, Paul Dales, a spus că nu există îndoială ca unele afaceri și gospodării să pună pauză investițiilor și cheltuielilor din cauza legii bugetului.
El a spus că va fi o chestiune de timp până când scăderea ratelor dobânzilor mai mari să cedeze un impuls de la ratele mai scăzute, dar se aștepta să vadă o îmbunătățire în a doua jumătate a anului viitor.
Banca Marii Britanii a votat joi, 25 decembrie, pentru menținerea ratei dobânzilor, declarând că economia țării a performat mai rău decât era prevăzut, ără nicio creștere între octombrie și decembrie.
Economia Regatului Unit este măsurată prin produsul intern brut - o măsură a întregii activități economice a companiilor, guvernelor și oamenilor din țară.
Biroul Național de Statistică (ONS) publică estimări inițiale privind performanța economică a Regatului Unit și le revizuiește odată ce primește mai multe date.