După scumpirea cu 41 de bani de la 1 aprilie, OMV Petrom a ieftinit astăzi benzina cu 5 bani pe litru şi motorina cu 7 bani pe litru
0OMV Petrom a redus vineri preţul benzinei cu 5 bani pe litru şi pe cel al motorinei cu 7 bani, după ce la 1 aprilie, odată cu aplicarea accizei suplimentare la carburanţi, a operat o scumpire cu 41 de bani pe litru.
OMV Petrom este cea mai mare companie petrolieră de pe piaţa din România, cu un lanţ de peste 550 de benzinării, iar principalii concurenţi sunt Rompetrol, Lukoil, MOL şi Agip.
Preţul carburanţilor la pompă ţine cont de indicatori precum cotaţiile barilului de ţiţei, cotaţiile produselor petroliere, nivelul accizei şi TVA. De asemenea, este important şi cursul de schimb leu/euro, întrucât acciza este calculată în moneda europeană, dar şi leu/dolar, întrucât cotaţiile ţiţeiului şi ale produselor petroliere sunt exprimate în dolari.
Această ieftinire vine după ce, marţi, 1 aprilie, preţul carburanţilor a crescut cu 39-46 de bani în benzinăriile marilor companii petroliere din România. În unele cazuri, preţul litrului de benzină premium a depăşit pragul psihologic de 7 lei. De exemplu, în cartierul Pipera din Capitală, benzina premium se vindea marţi cu 7,02 lei/litru la Rompetrol şi la OMV. Preţurile practicate de o companie pot varia de la o benzinărie la alta cu plus sau minus 5% faţă de valorile medii în funcţie de amplasarea acesteia.
De exemplu, la o staţie Rompetrol din cartierul bucureştean Fundeni, benzina 95 se vindea luni cu 5,83 lei/litru, iar motorina 95 – cu 5,9 lei/litru. Marţi, la aceeaşi staţie, preţurile erau de 6,26 lei/litru, respectiv 6,36 lei/litru. Sau, la o benzinărie Petrom din Alexandria, preţul litrului de benzină a crescut de la 5,76 lei la 6,17 lei, iar la motorină de la 5,8 lei la 6,21 lei. Astfel, pentru un plin de rezervor, un şofer trebuie să scoată din buzunar cu aproape 25 de lei mai mult decât înainte de aplicarea accizei suplimentare.
Pentru a evita scumpirile aplicate de ieri în benzinării, cei mai mulţi şoferi şi-au alimentat maşinile cu carburanţi încă de luni, astfel că în mai multe staţii din ţară s-au format cozi de sute de metri. „Nu am mai avut un flux atât de mare niciodată. N-am apucat nici să mănânc azi. Lucrez de zece ani aici, dar n-am mai văzut aşa ceva“, a spus reprezentantul unei benzinării din Iaşi.
Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care se restituie suma de 4 eurocenţi din acciza suplimentară de 7 eurocenţi transportatorilor licenţiaţi în UE care efectuează transport rutier de mărfuri cu autovehicule cu o greutate brută autorizată de cel puţin 7,5 tone.
Reprezentanţii FMI au precizat că recuperarea unei părţi din acciza suplimentară la carburant de către transportatorii din România ar trebui deplin compensată cu alte măsuri pentru a nu afecta obiectivele fiscale ale Guvernului.
„Orice recuperare a unei părţi din acciza suplimentară la carburant de către transportatorii din România ar trebui deplin compensată cu alte măsuri pentru a nu afecta obiectivele fiscale ale Guvernului. Angajamentul Guvernului pentru 2014 este un deficit bugetar de 2,2% din PIB şi orice iniţiativă fiscală care este contemplată trebuie analizată cu atenţie în vederea atingerea acestei ţinte şi orice modificare în taxare va trebuie compensată astfel încât această ţintă să nu fie pusă în pericol“, a arătat Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România.
Mai puteţi citi:
Pentru ca statul să încaseze la buget aceleaşi sume din acciza suplimentară la carburanţi, fără să creeze discriminări între consumatori şi fără să amplifice birocraţia, noua taxă aplicată pe fiecare litru de benzină şi motorină ar fi trebuit să fie de 4,9 eurocenţi în loc de 7.
Acciza pe carburanţi devine realitate: ce preţuri găsim la pompă de astăzi
Preţul mediu la carburanţi cu o zi înainte de scumpire se ridica la valoarea de 5,9 lei pentru un litru de benzina şi de 6 lei pentru un litru de motorină, însă începand de marţi, 1 aprilie, ar putea creşte cu până la 40 de bani (7 eurocenţi plus TVA) pe litru, la 6,3 lei pentru un litru de benzină şi 6,4 pentru un litru de motorină.
Preşedintele Traian Băsescu a discutat, luni seară, la postul B1 TV, despre acciza la carburant, despre dreapta românească şi despre alegerile europarlamentare.
Acciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi va fi plătită integral doar de persoanele fizice posesoare de maşini şi de micile firme, după ce transportatorii rutieri şi fermierii îşi vor putea recupera o mare parte din costurile suplimentare.
Premierul Victor Ponta a postat pe pagina sa de pe un site de socializare un grafic care ilustrează evoluţia preţului la carburanţi în perioada ianuarie 2009-mai 2012, în guvernarea PDL, şi în perioada mai 2012-martie 2014, în guvernarea PSD, arătând că „preţul benzinei, sub guvernele domnului Băsescu, a crescut cu 70%, iar cel al motorinei cu 90%“.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre introducerea accizei de şapte eurocenţi la carburant, despre relaţiile României cu Rusia şi China şi despre aniversarea a zece ani de la intrarea României în NATO.
Băsescu, un ultim apel către Ponta: „Vă rog renunţaţi la introducerea accizei la carburant“
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis o nouă scrisoare premierului Victor Ponta, în care îi cere să renunţe la introducerea accizei la carburant de la 1 aprilie, precizând că povara va fi suportată de cetăţean.
Şoferii vor circula anual cu 1.100 de kilometri mai puţin dacă îşi păstrează neschimbat bugetul pentru achiziţia de carburanţi după introducea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru, de la 1 aprilie, potrivit unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown pentru VeziCatFace.ro.
Executivul pregăteşte un act normativ prin care transportatorii vor primi înapoi, trimestrial, câte 4 eurocenţi din cei 7 eurocenţi, cât va reprezenta de la 1 aprilie acciza suplimentară, a declarat premierul Victor Ponta.
Guvernul a decis să introducă o acciză suplimentară la carburanţi „fără o analiză de impact, pentru a putea face cheltuieli mai mari în 2014, an electoral“, iar decizia va avea un „efect de bumerang“ asupra bugetului de stat, consideră liderii marilor asociaţii de transportatorii.
Guvernul a aprobat scrisoarea FMI şi trimite documentul către Preşedinţie pentru semnare
Executivul a aprobat scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi va trimite documentul către preşedintele Traian Băsescu, spre semnare, a anunţat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.
Acciza suplimentară de 7 eurocenţi va propulsa România în topul preţurilor UE la motorină şi benzină
România se află acum pe ultimul loc în clasamentul european al preţurilor la benzină şi pe 23 din 28 la motorină. De la 1 aprilie, preţul motorinei ne va plasa în top 10.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită anularea accizei suplimentare de 7 eurocenţi la motorină, arătând că, în caz contrar, şoferii vor cumpăra carburanţi dinafara ţării, fapt care ar duce la scăderea încasărilor bugetare din această taxă.
Premierul Victor Ponta a anunţat luni seara, în urma discuţiilor finale cu reprezentanţii misiunii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că acciza suplimentară de 7 eurocenţi la carburanţi se va aplica de la 1 aprilie şi că scrisoarea de intenţie va fi semnată de preşedintele Traian Băsescu, întrucât acesta le-a transmis finanţatorilor internaţionali că va semna dacă "acciza" nu va apărea în document.