Acciza lui Ponta, preţul corect: 4,9 eurocenţi în loc de 7. Preţul benzinei a depăşit pragul psihologic de 7 lei/litru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru ca statul să încaseze la buget aceleaşi sume din acciza suplimentară la carburanţi, fără să creeze discriminări între consumatori şi fără să amplifice birocraţia, noua taxă aplicată pe fiecare litru de benzină şi motorină ar fi trebuit să fie de 4,9 eurocenţi în loc de 7.

Statul estimează că va încasa 2 miliarde de lei în acest an din aplicarea accizei de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi, însă aproape 500 de milioane de lei urmează să fie rambursate transportatorilor pe baza facturilor şi fermierilor sub forma unei subvenţii mai mari pe motorina utilizată. Astfel, încasările nete la bugetul statului vor fi în acest an de 1,5 miliarde de lei, bani care, cel puţin la nivel declarativ, ar trebui să ajungă în autostrăzi. Totuşi, statul ar fi putut miza pe aceleaşi încasări aplicând tuturor consumatorilor de carburanţi o acciză mai mică, respectiv de 4,9 eurocenţi, potrivit calculelor „Adevărul“. 

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor, care urmează să fie discutat astăzi în şedinţa de Guvern, transportatorii de mărfuri cu autovehicule cu o masă de minimum 7,5 tone şi cei de persoane cu maşini de minimum 9 locuri vor primi înapoi 4 eurocenţi din cei 7 eurocenţi aferenţi accizei suplimentare. Măsura, susţin oficialii, va combate eventualele efecte pe orizontală asupra evoluţiei preţurilor în toată economia şi va menţine competitivitatea la nivel internaţional a transportului de călători. 

De asemenea, subvenţia pe litrul de motorină acordată fermierilor va fi majorată începând cu această lună de la 1,51 lei la 1,8 lei tocmai pentru a compensa această acciză

Efecte perverse

Există însă două efecte perverse ale aplicării acestor excepţii privind plata accizei suplimentare la carburanţi. În primul rând, se creează discriminări în rândul consumatorilor: persoanele fizice vor plăti acciza în integralitate, dar şi firmele care nu intră în categoria marilor transportatori. Şi, în ciuda faptului că marii transportatori sunt scutiţi parţial de acciza de 7 eurocenţi, asta nu înseamnă că nu vor aplica majorări de tarife care, într-un final, vor ajunge pe rafturile magazinelor şi, implicit, în buzunarele românilor. 

În al doilea rând, rambursarea parţială a accizei va crea birocraţie, dar şi costuri suplimentare de administrare a acestui proces. Sumele vor fi rambursate către transportatori trimestrial pe baza facturilor. Astfel, un număr de funcţionari va trebuie să verifice fiecare factură care vine spre rambursare. Iar dacă Guvernul mizează pe reducerea evaziunii fiscale în rândul transportatorilor prin această măsură, efectul ar putea fi chiar invers. 

Cei care au evazionat până acum statul, prin alimentarea „la negru“ cu carburanţi, nu ar avea acum motive să se conformeze voluntar: riscul este acelaşi, iar costurile sunt mai mari decât cele dinaintea aplicării accizei. În plus, facilitatea de recuperare a accizei ar putea pune imaginaţia transportatorilor la treabă în încercarea de a procura facturi fictive de achiziţie de carburanţi.    

O acciză mai mică şi echitabilă

Pentru a înlătura aceaste două efecte perverse, inechitatea şi birocraţia suplimentară, dar să mizeze pe aceleaşi încasări la bugetul statului, Guvernul ar fi putut aplica o acciză mai mică tuturor consumatorilor. Potrivit calculelor „Adevărul“, în acest scenariu, acciza suplimentară s-ar ridica la 4,9 eurocenţi pe litru de motorină sau benzină, în loc de 7 eurocenţi. 

În România se consumă anual 7 miliarde de litri de carburanţi (5 miliarde de litri de motorină şi 2 miliarde de litri de benzină). Pentru trei trimestre, intervalul 1 aprilie – 31 decembrie, consumul este de aproximativ 5,25 miliarde de litri. Împărţind încasările estimate de 1,5 miliarde de lei la toată cantitatea de carburanţi consumată, reiese astfel o acciză, cu tot cu TVA, de 28,7 bani pe litrul (6,067 eurocenţi, la cursul de 4,73 lei/euro la care se calculează acciza în 2014). Eliminând TVA, acciza ar fi de 4,89 eurocenţi (23,14 bani) în loc de 7 eurocenţi (33,11 bani). 

Recapitulând, o acciză de 4,9 eurocenţi aplicată pentru toţi şoferii ar fi adus aceleaşi încasări la buget, preţuri mai mici la pompă cu peste 12 bani, ar fi eliminat inechitatea între consumatori şi nu ar fi necesitat o mobilizare de forţe în rândul funcţionarilor pentru gestionarea facturilor de la transportatori. 

Cum a vrut Ponta să convingă benzinarii să nu crească preţurile

La începutul lunii decembrie, premierul Victor Ponta a avut o întâlnire cu reprezentanţii companiilor petroliere pentru a-i convinge să nu majoreze preţul carburanţilor în urma introducerii accizei suplimentare. Pentru asta, Guvernul le-a oferit o amânare a creşterii cotei de biocarburant pentru motorină şi o uşoară reducere în cazul benzinei. Majorarea stabilită în calendarul iniţial ar fi avut un impact mediu asupra costului de 3-4 bani pe litru de carburant, astfel că benzinarii nu s-au lăsat convinşi. În plus, amânarea calendarului privind majorarea cotei de biocarburant s-a aplicat în toate statele Uniunii Europene ca urmare a schimbării strategiei Comisiei Europene în acest domeniu. 

Preţul benzinei a spart pragul psihologic de 7 lei

Aplicarea accizei suplimentare la motorină şi benzină de la 1 aprilie s-a simţit instantaneu şi la pompă. Preţul litrului de carburanţi a crescut de pe o zi pe alta cu 39-46 de bani în benzinăriile marilor companii petroliere din România. În unele cazuri, preţul litrului de benzină premium a depăşit pragul psihologic de 7 lei. De exemplu, în cartierul Pipera din Capitală, benzina premium se vinde cu 7,02 lei/litru la Rompetrol şi la OMV. Preţurile practicate de o companie pot varia de la o benzinărie la alta cu plus sau minus 5% faţă de valorile medii în funcţie de amplasarea acesteia. 

De exemplu, la o staţie Rompetrol din cartierul bucureştean Fundeni, benzina 95 se vindea luni cu 5,83 lei/litru, iar motorina 95 – cu 5,9 lei/litru. Ieri, la aceeaşi staţie, preţurile erau de 6,26 lei/litru, respectiv 6,36 lei/litru. Sau, la o benzinărie Petrom din Alexandria, preţul litrului de benzină a crescut de la 5,76 lei la 6,17 lei, iar la motorină de la 5,8 lei la 6,21 lei. Astfel, pentru un plin de rezervor, un şofer trebuie să scoată din buzunar cu aproape 25 de lei mai mult decât înainte de aplicarea accizei suplimentare.     

Pentru a evita scumpirile aplicate de ieri în benzinării, cei mai mulţi şoferi şi-au alimentat maşinile cu carburanţi încă de luni, astfel că în mai multe staţii din ţară s-au format cozi de sute de metri. „Nu am mai avut un flux atât de mare niciodată. N-am apucat nici să mănânc azi. Lucrez de zece ani aici, dar n-am mai văzut aşa ceva“, a spus reprezentantul unei benzinării din Iaşi.


Mai puteţi citi:

Acciza pe carburanţi devine realitate: ce preţuri găsim la pompă de astăzi

Preţul mediu la carburanţi cu o zi înainte de scumpire se ridica la valoarea de 5,9 lei pentru un litru de benzina şi de 6 lei pentru un litru de motorină, însă începand de marţi, 1 aprilie, ar putea creşte cu până la 40 de bani (7 eurocenţi plus TVA) pe litru, la 6,3 lei pentru un litru de benzină şi 6,4 pentru un litru de motorină.

Traian Băsescu: „Romania are bani în acest moment. Acciza este o sfidare. Nu aş refuza postul de premier cu un preşedinte de dreapta”

Preşedintele Traian Băsescu a discutat, luni seară, la postul B1 TV, despre acciza la carburant, despre dreapta românească şi despre alegerile europarlamentare.

Românul cu maşină, marea victimă a „accizei Ponta”. Guvernul va da înapoi un sfert din cât va încasa din acciza de 7 eurocenţi pe litru.

Acciza de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi va fi plătită integral doar de persoanele fizice posesoare de maşini şi de micile firme, după ce transportatorii rutieri şi fermierii îşi vor putea recupera o mare parte din costurile suplimentare.

Ponta: Sub guvernele lui Băsescu, benzina s-a scumpit cu 70%, iar motorina cu 90%. Cum a evoluat preţul ţiţeiului în ultimii şase ani

Premierul Victor Ponta a postat pe pagina sa de pe un site de socializare un grafic care ilustrează evoluţia preţului la carburanţi în perioada ianuarie 2009-mai 2012, în guvernarea PDL, şi în perioada mai 2012-martie 2014, în guvernarea PSD, arătând că „preţul benzinei, sub guvernele domnului Băsescu, a crescut cu 70%, iar cel al motorinei cu 90%“.

Băsescu: Dacă Victor Viorel nu ştie de unde să taie din cheltuieli eu sunt dispus să-i arăt în 30 de minute

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre introducerea accizei de şapte eurocenţi la carburant, despre relaţiile României cu Rusia şi China şi despre aniversarea a zece ani de la intrarea României în NATO.

Băsescu, un ultim apel către Ponta: „Vă rog renunţaţi la introducerea accizei la carburant“

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis o nouă scrisoare premierului Victor Ponta, în care îi cere să renunţe la introducerea accizei la carburant de la 1 aprilie, precizând că povara va fi suportată de cetăţean.

Studiu: Şoferii vor merge anual cu 1.100 de kilometri mai puţin după introducerea accizei suplimentare, dacă îşi păstrează bugetul pentru carburanţi

Şoferii vor circula anual cu 1.100 de kilometri mai puţin dacă îşi păstrează neschimbat bugetul pentru achiziţia de carburanţi după introducea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru, de la 1 aprilie, potrivit unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown pentru VeziCatFace.ro.

Ponta: din cei 7 eurocenţi în plus la carburant, Guvernul va da înapoi transportatorilor, trimestrial, câte 4 cenţi

Executivul pregăteşte un act normativ prin care transportatorii vor primi înapoi, trimestrial, câte 4 eurocenţi din cei 7 eurocenţi, cât va reprezenta de la 1 aprilie acciza suplimentară, a declarat premierul Victor Ponta.

Acciza suplimentară la carburanţi va scumpi până şi transportul cu Salvarea, dar bugetul nu va avea nimic de câştigat, avertizează şoferii

Guvernul a decis să introducă o acciză suplimentară la carburanţi „fără o analiză de impact, pentru a putea face cheltuieli mai mari în 2014, an electoral“, iar decizia va avea un „efect de bumerang“ asupra bugetului de stat, consideră liderii marilor asociaţii de transportatorii.

Guvernul a aprobat scrisoarea FMI şi trimite documentul către Preşedinţie pentru semnare

Executivul a aprobat scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi va trimite documentul către preşedintele Traian Băsescu, spre semnare, a anunţat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.

Acciza suplimentară de 7 eurocenţi va propulsa România în topul preţurilor UE la motorină şi benzină

România se află acum pe ultimul loc în clasamentul european al preţurilor la benzină şi pe 23 din 28 la motorină. De la 1 aprilie, preţul motorinei ne va plasa în top 10.

Guvernul „ciupeşte“ 7 eurocenţi în plus prin mărirea accizei la motorină, dar de fapt va ieşi în pierdere. Şoferii ştiu de ce

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită anularea accizei suplimentare de 7 eurocenţi la motorină, arătând că, în caz contrar, şoferii vor cumpăra carburanţi dinafara ţării, fapt care ar duce la scăderea încasărilor bugetare din această taxă.

Victor Ponta: Acciza de 7 eurocenţi la carburanţi se aplică de la 1 aprilie. Cred că, până la urmă, preşedintele va înţelege că este important să avem acord cu FMI

Premierul Victor Ponta a anunţat luni seara, în urma discuţiilor finale cu reprezentanţii misiunii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că acciza suplimentară de 7 eurocenţi la carburanţi se va aplica de la 1 aprilie şi că scrisoarea de intenţie va fi semnată de preşedintele Traian Băsescu, întrucât acesta le-a transmis finanţatorilor internaţionali că va semna dacă "acciza" nu va apărea în document.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite