Dragoș Anastasiu, consilier la Cotroceni, avertizează: România riscă să ajungă în „junk” dacă nu adoptă rapid reforma fiscală

0
0
Publicat:

Antreprenorul Dragoş Anastasiu, consilier onorific al preşedintelui Nicușor Dan, a spus vineri, 13 iunie, despre contextul economic actual României că se află la un pas de retrogradarea în categoria „junk” de către agențiile internaționale de rating.

Dragoș Anastasiu/FOTO: Facebook
Dragoș Anastasiu/FOTO: Facebook

„Dacă ajungem în junk, dacă ăștia care ne finanțează spun «Voi cam exagerați și nu vă țineți de cuvânt», atunci lucrurile nu arată bine deloc”, a afirmat Anastasiu la Digi24.

În acest sens, el a precizat că, potrivit calendarului agreat cu partenerii europeni, România trebuie să prezinte până pe 20 iunie un pachet de reformă fiscală.

Ulterior, până pe 20 iulie, aceste măsuri trebuie să fie deja adoptate de Parlament.

Un calendar care ne spune așa, pe data de 20 iunie trebuie să prezentăm un pachet reformă fiscală, dacă nu chiar reformă, măcar măsuri fiscale.

Și pe data de 20 iulie trebuie să trecem cu el prin Parlament, să fi fost trecut prin Parlament, ok? Deci avem zile, n-avem luni sau săptămâni, nici măcar săptămâni ca să facem ceea ce trebuie să facem”, a adăugat Anastasiu.

Tot vineri, liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a susținut o conferință de presă în care a prezentat cifrele negative ale economiei statului. 

Liberalul a subliniat situația complicată în care se află România, explicând că niciun viitor guvern nu va putea evita creșterile de taxe și impozite. 

„Estimez că niciun guvern care va veni nu va putea evita creșteri de taxe și impozite. Trebuie să scădem urgent cheltuielile statului, dar reducerile nu se pot face de o zi pe alta. (...) 

Din populația activă, aproape 33%, adică circa 4 milioane de oameni, nu sunt în activitate. Suntem pe penultimul loc în Europa. Din cauza pensionărilor anticipate, jumătate din cei între 55 și 64 de ani nu sunt în activitate, deși e o vârstă la care primează experiența și înțelepciunea”, a arătat oficialul.  

Potrivit acestuia, avem un deficit bugetar foarte mare, adică diferența dintre veniturile pe care le încasăm și cheltuieli este cea mai mare din Europa, așa cum vedeți pe graficul alăturat.

Deficitul bugetar a fost anul trecut la 9,3% din PIB, deci este un deficit foarte mare care este acumulat pe mai mulți ani, care înseamnă o presiune puternică pe contractarea de credite, pe plata dobânzilor, explică Bolojan.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite