Disney are mai mulţi abonaţi decât Netflix. Disney+ cu reclame va fi lansat în decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Disney+ a depăşit Netflix la numărul de abonmaţi FOTO Shutterstock
Disney+ a depăşit Netflix la numărul de abonmaţi FOTO Shutterstock

Toate cele trei servicii de streaming deţinute de Disney, Hulu, ESPN+ şi Disney+, însumează acum mai mulţi abonaţi decât are Netflix, aflat în scădere deja de două trimestre. În ultima lună a anului, va fi lansată versiunea cu reclame a Disney+.

Disney+ a câştigat în ultimul trimestru 14,5 de milioane de abonaţi, majoritatea din afara Statelor Unite. Serviciul de streaming are acum 152,1 de milioane de abonaţi.

Celelalte două servicii de streaming deţinute de Disney, Hulu şi ESPN+ au ajuns la 46,2 respectiv 22,8 de milioane de abonaţi.

Asta înseamnă că toate cele trei servicii de streaming deţinute de Disney au împreună 221,1 de milioane de abonaţi, depăşind Netflix, care are 220,7 de milioane de abonaţi.

Disney şi-a redus aşteptările pentru 2024. Compania se aşteaptă acum ca peste doi ani să ajungă la 215 de milioane de abonaţi, în loc de 245 de milioane de abonaţi cum estima anterior.

Compania a anunţat şi că îşi va lansa versiunea cu reclame pe 8 decembrie în Statele Unite, unde un abonament va costa 8 dolari pe lună. Netflix va lansa şi el o versiune cu reclame anul viitor.

Tot în decembrie şi tot în Statele Unite, versiunea fără reclame a Disney+ se va scumpi cu 3 dolari şi va costa 11 dolari în loc de 8 dolari.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski afirmă că peste 43.000 de soldaţi ruşi au murit de la începutul invaziei

 

Muncitori străini, deportaţi din cauza neputinţei autorităţilor din România: Povestea unei bone din Filipine

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite