Depozitele de gaz din România, aproape pline: „Vom depăşi fără probleme o iarnă obişnuită”
0România va avea luni dimineaţă un volum de 3 miliarde metri cubi gaze în depozite, ceea ce corespunde unui grad de umplere de 97,7% din capacitatea totală de înmagazinare, conform datelor Transgaz.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, România are cu 701 milioane de metri cubi de gaze în plus în depozite, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.
Pragul minim aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene, de 80%, a fost atins pe 17 septembrie.
George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a afirmat joi că nu aveam niciun motiv să considerăm că la iarnă vor fi probleme cu asigurarea aprovizionării, dacă regimul termic va fi unul normal.
„Spre deosebire de anul trecut, începem cu un grad foarte mare de umplere a depozitelor de gaze, de peste 97%, adică 2,970 miliarde metri cubi. Este un grad foarte mare, care ne dă o siguranţă. Procentul acesta ne va ajuta să depăşim fără probleme o iarnă obişnuită din punctul de vedere al valorilor termice", a spus el, în cadrul conferinţei Focus Energetic.
Totodată, producţia de cărbune a fost majorată, pentru a compensa nivelul mai scăzut de umplere a lacurilor de acumulare.
„Avem cu 900.000 de tone de cărbune în plus în stocuri, tocmai pentru a compensa această situaţie. În general lucrurile se prezintă bine, suntem convinşi că nu vom avea niciun fel de problemă în ceea ce priveşte asigurarea consumatorilor de gaze naturale în iarnă. În ceea ce priveşte fluxurile de import, nu au fost semnalate probleme. În concluzie suntem pregătiţi pentru iarnă. În condiţii de iarnă normală nu avem niciun motiv să considerăm că vom avea probleme de securitate în aprovizionare", a susţinut Niculescu.
Europa s-ar putea confrunta cu o criză a gazelor iarna viitoare
Joi, Agenţia Internaţională a Energiei (AIE), avertiza că Europa riscă să se confrunte cu o criză a gazelor naturale și în iarna 2023-2024, relata AFP.
Potrivit sursei citate, circa 30 de miliarde de metri cubi de gaz ar putea lipsi Europei anul viitor în cazul unei sistări complete a livrărilor din Rusia, dar şi ca urmare a creşterii economice a Chinei ce ar urma să absoarbă o mare parte din gazul natural lichefiat (GNL), conform estimărilor AIE.
Într-un asemenea scenariu, depozitele europene de gaze vor fi umplute numai la un nivel de 65% la începutul iernii 2023-2024, faţă de 95% în prezent.
„Perna oferită de nivelurile rezervelor actuale, precum şi scăderea recentă a preţului gazului şi temperaturile neobişnuit de blânde, nu ar trebui să conducă la concluzii prea optimiste despre viitor'', avertizează AIE, care subliniază că în vara anului 2023 condiţiile geopolitice şi economice mondiale pentru aprovizionarea şi completarea rezervelor ar putea fi diferite de cele de anul acesta, în sens negativ.
Vara aceasta, umplerea depozitelor de gaz a fost favorizată de ,,factori-cheie care s-ar putea să nu se mai repete în 2023'', a atras atenţia la o conferinţă de presă online directorul AIE, Fatih Birol.