De ce sunt românii diferiţi de ceilalţi est-europeni când vine vorba de băuturi răcoritoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o primă vedere, pentru PepsiCo, piaţa românească de băuturi răcoritoare este un „teren de joacă“ cu multe cărţi câştigătoare. Românii sunt printre cei mai mari consumatori de soft drinks din regiune şi se uită cu mai mult interes către produse premium, deci cu marje de profit mai mari. Numai că efervescenţa creşterilor dă semne de domolire.

„Românul iubeşte băutura carbonatată“, spune, într-un interviu pentru NewMoney, Călin Clej, marketing director PepsiCo Greater Balkans Beverages & South Eastern Europe Franchise, poziţie din care coordonează activitatea de marketing a îmbuteliatorului în mai multe ţări, printre care România, Bulgaria, Grecia, Malta sau Israel. Şi o iubeşte încă din anii ’60, când băutura americanilor a ajuns în România printr-un surprinzător contract încheiat de Pepsi cu autorităţile comuniste.

Între timp, imaginea de ansamblu a pie­ţei locale s-a schimbat radical: la începutul anilor ’90, în ecuaţie a intrat şi Coca-Cola, care a mizat pe o expansiune agresivă, adjudecându-şi în cele din urmă poziţia de lider detaşat al segmentului de băuturi non-alcoolice, se­con­dat fiind de PepsiCo.

Constantă a rămas, în schimb, prefe­rinţa românilor pentru băuturile acidulate. Iar ca o paranteză, acest lucru se vede inclusiv în vânzările de ape îmbuteliate – jumătate este carbonatată, jumă­tate plată, potrivit cifrelor oferite de Clej.

Citeşte mai mult pe NewMoney.ro

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite