Curtea de Conturi a identificat 17.666 de abateri la instituţiile publice, în 2020. Care este impactul financiar al prejudiciilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Curtea de Conturi a României a audiat, anul trecut, 2.647 entităţi publice, cu 15% mai mult decât în anul anterior, identificând 17.666 de cazuri de abateri, dintre care 3.985 de cazuri au determinat producerea de prejudicii, cu un impact financiar de 595,5 milioane lei.

Potrivit datelor publicate, luni, de Curtea de Conturi, numărul abaterilor constatate a fost în scădere faţă de anul anterior, atunci când s-au înregistrat 18.176 de astfel de situaţii. 

În ceea ce priveşte sesizarea organelor de urmărire penală pentru prejudiciile identificate şi consemnate în actele de audit aferente anului 2020, la cererea departamentelor şi camerelor de conturi, Curtea a formulat 96 de sesizări, dintre acestea 80 fiind pentru nedispunerea şi neurmărirea măsurilor dispuse şi 16 pentru existenţa unor indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală. 

”Prejudiciul total estimat a fost în cuantum de aproximativ 947 milioane lei.”, transmit reprezentanţii Curţii de Conturi, precizând că, în anul anterior au fost formulate 39 de sesizări penale.

Sursa citată menţionează că, în paralel cu activitatea de audit, pe parcursul anului trecut, Curtea a implementat un sistem de identificare rapidă şi păstrare a documentelor existente în Curtea de Conturi (SPID) care va fluidiza şi standardiza procesul de audit, elaborarea unei strategii de diversificare a canalelor de comunicare internă şi externă, dar şi o nouă strategie a resurselor umane, ultimele două proiecte fiind dezvoltate în colaborare cu Banca Mondială şi Comisia Europeană. 

De asemenea, tot prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană, CCR-SAI pentru cetăţean, Curtea de Conturi a demarat un proces complex de diagnoză printr-o analiză funcţională realizată împreună cu reprezentanţii instituţiei supreme de audit din SUA (GAO), precum şi o analiză de tip peer-review privind calitatea rapoartelor de audit.

Totodată, auditorii Curţii au efectuat, în 2020, 4.652 de acţiuni de monitorizare a implementării măsurilor dispuse prin decizii (follow-up), 118 acţiuni de verificare a realităţii argumentelor invocate de conducerile entităţilor în susţinerea solicitărilor de prelungire a termenelor stabilite în decizii şi 115 acţiuni de verificare a modului de implementare a recomandărilor formulate în auditul performanţei.

Curtea de Conturi a transmis Parlamentului României Raportul public pe anul 2019 şi Raportul de activitate pe anul 2020, ulterior aprobării acestora de către Plenul instituţiei. 

”Raportul public reflectă concluziile misiunilor de audit financiar efectuate la autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi auditul public extern desfăşurat la autorităţile administrativ-teritoriale. Sunt cuprinse, de asemenea, rezultatele acţiunilor de audit de conformitate realizate la autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale, la unităţi subordonate sau aflate sub coordonarea sau sub autoritatea acestora, la operatori economici din sectorul public şi la alte entităţi.”, transmit reprezentanţii instituţiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite